Dincolo de frustrarile legate de activitatea, la Bucuresti, a fostului ambasador Gitenstein, cred ca este momentul – dupa recentele alegeri prezidentiale din SUA – sa privim la „starea” relatiilor bilaterale. Sa incercam sa vedem, pe de alta parte, nu doar ce pot „oferi” Statele Unite Romaniei dar si ce poate oferi Romania Statelor Unite.

Sa ne uitam putin in jurul nostru si sa vedem cum s-a schimbat „peisajul” politic zonal, mai ales in Eurasia, dupa doua decenii de la incheierea Razboilui Rece.

Sa vedem si relatiile bilaterale. Sa ne intrebam de ce in primul mandat al presedintelui Obama, nici presedintele nici secretarul de stat – Hillary Clinton – nu au vizitat Romania.

De ce schimburile comerciale intre Romania si SUA sunt nesemnificative, nivelul lor din 2012 fiind egal cu cel din 2005 (atunci cand a fost lansata Axa Bucuresti-Washington).

Deci o stagnare politica si economica marcata doar de colaborarea militara bilaterala si de „invataturile” referitoare la „statul de drept” transmise din partea ambasadorului american.

Ultimii ani au adus schimbari profunde pe scena politica a Estului european, a zonei Marii Negre, a Marii Caspice si a Asiei Centrale. Eurasia se remodeleaza.

Daca ar fi sa privim harta politica a Eurasiei ca pe una din acele harti de la buletinul meteorologic, in care se evidentiaza deplasarile de fronturi, am putea observa cateva fenomene majore:

O consolidare a flancului european, consolidare care si-a atins limitele aproape maxime, prin integrarea celor 12 tari din Europa centrala si de est.

Pe termen mediu, Europa este preocupata, in primul rand, de stabilizarea sa interna, in special in plan economic. Gestionarea integrarii celor 12 nou veniti este, in continuare, o problema, dar relansarea Vestului european este adevarata provocare, atat in ceea ce priveste directiile strategice, cat si transa