Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece deţinuţi au început ieri cursurile pe calculator

Publicat in Impact in Gorj, marți 12 februarie 2013 ·

Zece deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu au început ieri, iniţierea la cursurile de calculatoare. Deşi se află în spatele gratiilor, aceştia vor să obţină un certificat prin care se atestă faptul că au astfel de cursuri pentru a se putea angaja atunci când vor fi liberi. Cursul obţinut de Administraţia Naţională a Penitenciarelor este finanţat prin fonduri europene.

Zece deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu au fost selectaţi să urmeze cursuri de iniţiere a calculatorului. Cum această meserie este una de viitor, deţinuţii vor chiar să se angajeze în domeniul informaticii atunci când vor fi liberi: „Eu chiar vreau să mă angajez în domeniul informaticii atunci când voi fi om liber. Am ajuns aici pentru o tâlhărie, dar când ies vreau să muncesc şi eu ca alţi oameni, şi am prins ocazia de a urma astfel de cursuri. După ce termin cursurile mi se eliberează un certificat cu care pot atesta faptul că am urmat cursuri de iniţiere pe calculator şi mă voi putea angaja oriunde”, a declarat Ionuţ Alin Cârstea, deţinut în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, unde îşi ispăşeşte pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie. Un atuu al deţinuţilor care urmează aceste cursuri se referă la punctele obţinute pentru că participă la ore, ce îi ajută la eliberarea mai devreme din penitenciar: „Vreau să urmez un astfel de curs mai ales pentru puncte la eliberare, dar şi să învăţ să folosesc calculatorul. Consider că este benefic pentru toţi să ştie să umble pe calculator, pentru că în ziua de astăzi toată lumea ştie să-l folosească”, a declarat şi Gheorghe Marcu, condamnat pentru infracţiunea de falsificare de bancnote. Cursul de iniţiere a deţinuţilor a fost posibil cu sprijinul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care a obţinut proiectul cu finanţare de la Uniunea Europeană. Proiectul se bazează pe iniţierea persoanelor private de libertate pentru ca imediat

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 5 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 2 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Amendă impresionantă pentru o femeie care și-a plimbat câinii fără botniță sau lesă, deși legea îi consideră periculoși

Ziare.com acum 3 ore
O femeie care a ieși la plimbare în Râmnicu Vâlcea cu doi câini fără lesă sau botniță a primit o amendă usturătoare. Câinii fac parte dintr-o rasă considerată periculoasă potrivit legii, care obligă stăpânii să-i microcipeze și să-i declare la poliț

Lasconi: Ciolacu este ocupat să filmeze TikTok-uri, nu are timp să scoată ţara din dezastru

Mediafax acum 57 minute
Reacţia preşedintei USR vine după ce premierul Marcel Ciolacu a postat un nou clip pe TikTok, în care face un top mâncărurilor sale tradiţionale româneşti preferate. „Economiştii atrag constant atenţia asupra creşterii explozive a datoriei externe t

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 5 ore
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 5 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 8 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°