În lipsa unei licitaţii de titluri de stat care să atragă investitorii străini, care ar fi vândut euro pentru a le cumpăra, leul s-a depreciat faţă de principalele valute. Cursul euro a crescut de la 4,3970 la 4,3998 lei, într-o şedinţă cu volume de tranzacţionare modeste. Deschiderea s-a realizat la 4,3930 – 4,3960 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de vineri, după care a fost atins pragul de 4,4 lei, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,3970 – 4,40 lei. Cursul dolarului creştea de la 3,2773 la 3,2874 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,5758 la 3,5807 lei. Aprecierea mai ridicată a acestora se datorează evoluţiei lor faţă de euro. În piaţa la termen de la Sibiu euro cobora pentru iunie la 4,4349 lei. Stabilitatea din piaţa valutară a permis BNR să mărească ieri la 11 miliarde lei suma cu care împrumută săptămânal, prin operaţiuni repo, băncile comerciale. Este a 19-a săptămână la rând în care BNR limitează împrumuturile, măsură luată pentru a controla lichiditatea din piaţă pentru a nu permite o volatilitate prea mare a cursului monedei naţionale. Monedele din regiune se tranzacţionau în faţa euro în culoare înguste, datorate volumelor de transferuri nesemnificative. Cea poloneză flutua între 4,142 şi 4,154 zloţi iar cea maghiară între 290,6 şi 291,6 forinţi. Perechea euro/dolar cobora ieri dimineaţă pe pieţele asiatice la 1,3328 dolari, unde volumele au fost reduse, aici sărbătorindu-se intrarea în Noul An lunar. Investitorii s-au arătat prudenţi după declaraţii mai pesimiste ale preşedintelui BCE, Mario Draghi, făcute joia trecută în ceea ce priveşte perspectivele zonei euro. Euro a reuşit să recupereze pierderile pe pieţele europene, cotaţiile crescând aici la 1,3411 dolari. La Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa de luna viitoare la 1,3370 – 1,4410 dolari iar uncia de aur cobora pentru scadenţa lunară la 1.657,7 – 1.666,1 dolari. @N_P