Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate astăzi propunerile pentru modificarea Legii urbanismului

Publicat in Bursa, luni 11 februarie 2013 ·

* OAR nu este de acord cu modificările propuse de autorităţi

Propunerile pentru modificarea Legii urbanismului se află, astăzi, pe ordinea de zi în Plenul Camerei Deputaţilor.

Ordinul Arhitecţilor de România (OAR) nu este de acord cu modificările propuse de autorităţi, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Reprezentanţii OAR susţin că au trimis amendamente la lege "care nu au fost luate în considerare de Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului a Camerei Deputaţilor".

Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) care au fost întocmite pe legislaţia anterioară şi care aveau ca dată limită de aprobare 1 februarie 2012 pot fi din nou propuse votului consiliilor locale. Aceasta reprezintă una dintre modificările care ar putea fi aduse legislaţiei din domeniu, OAR considerând că măsura în cauză nu ar trebui aprobată.

Sursele citate nu sunt de acord nici cu măsura potrivit căreia procentul de 20% ar putea fi depăşit dacă zona care se reglementează conţine supermarketuri.

Aşa cum afirmă Ordinul Arhitecţilor, rolul Planului Urbanistic Zonal trebuie să fie de a reglementa în mod uniform zone mari din teritoriul oraşului.

OAR şi ONG-urile interesate de dezvoltarea urbană a localităţilor din România solicită retrimiterea propunerilor de modificare în Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului şi organizarea unei dezbateri publice cu instituţiile profesionale şi cu societatea civilă.

F.A. * OAR nu este de acord cu modificările propuse de autorităţi

Propunerile pentru modificarea Legii urbanismului se află, astăzi, pe ordinea de zi în Plenul Camerei Deputaţilor.

Ordinul Arhitecţilor de România (OAR) nu este de acord cu modificările propuse de autorităţi, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Reprezentanţii OAR susţin că au trimis amendamente la lege "care nu au fost luate în considerare de Comi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Călin Georgescu după ce s-a spus că mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: „Iubiţi-vă mamele, sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu”

Libertatea acum 24 minute
Candidatul independent la Președinție, Călin Georgescu, a reacționat după ce istoricul Florian Bichir a declarat că mama sa, Aneta Popescu, ar fi fost membră a Mișcării Legionare. Georgescu a calificat acuzațiile drept „un atac josnic și fals”.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 2 ore
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat. Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 4 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate

G4Media acum o ora
România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate, organizat de International Ice Swimming Association (IISA) în perioada 13 – 19 ianuarie, în Italia, la Molveno. Opt dintre medaliile obţinute sunt în clasamentul gener

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 2 ore
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 4 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

Noi trageri Loto 6/49 duminică 19 ianuarie 2024. Report de peste 1,8 milioane de euro la categoria I

HotNews acum o ora
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 19 ianuarie, după ce joi Loteria Română a acordat peste 23.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei. La Loto 6/49 se înregistreaz

Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare amenajează, din resurse proprii, un buncăr la subsolul imobilului. Ei au cerut ajutorul Primăriei şi al ISU pentru a finaliza lucrarea în condiţii de siguranţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Locuitorii unui bloc din municipiul Baia Mare aU decis să amenajeze din resurse proprii şi cu propria muncă un buncăr în care să de adăpostească în caz de pericol. Ei au curăţat deja subsolul imobilului, au pus O sursă de curent electric şi cer ajut

Mii de palestinieni au ieşit în stradă în Gaza după începerea armistiţiului dintre Israel şi Hamas

News.ro acum o ora
Mii de palestinieni s-au adunat pe străzile din Gaza duminică, după ce un armistiţiu între Israel şi Hamas a intrat în vigoare, unii sărbătorind, alţii vizitând mormintele rudelor pierdute, în timp ce mulţi s-au grăbit să se întoarcă la casele lor d

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
Constanta
acum

dum.

3°/9°
lun.

3°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/3°