Îmi lipsesc datele pentru România, nici nu ştiu dacă sunt disponibile. Aşa că încep cu un detaliu care provine din statisticile americane: cel mai furat articol din magazine - lamele de ras.
Eu, unul, am fost surprins să aflu asta. Se pare însă că sunt în minoritate. Am vorbit cu cineva care mi-a spus: "Nu mă miră. La cât cer firmele pe bucăţile acelea din tablă şi plastic...".
Oricare ar fi explicaţiile, să constatăm mai întâi frecvenţa considerabilă a furtului din magazine. În ziare, vedem articole despre afaceristul X care a dat un "tun" de un milion de euro sau despre politicianul Y care a păgubit un buget local cu două milioane. Dar mulţimea ilegalităţilor mărunte de obicei trece neobservată. Deşi, luate împreună, acestea sunt importante. Iarăşi, nu am statistici româneşti. În Statele Unite însă, furtul din magazine se pare că se ridică la 0,6% din valoarea mărfurilor din stoc. Adică o valoare, în sine, foarte mare. Însă noi, cum spuneam, nu mai suntem atenţi la "mărunţişuri". Atunci haideţi să mai observăm ceva. "Mărunţişurile" nu sunt atât de... mărunte. Valoarea medie a unui furt din magazine trece de 100 de dolari. Altfel spus, omul nu pleacă doar cu o pastă de dinţi şi cu un pachet de gumă de mestecat îndesate prin buzunare. Ci cu ceva mai multe...
De ce credem atunci că este vorba de ceva marginal, neimportant? În parte, pentru că noi cunoaştem doar suprafaţa fenomenului. Toţi am văzut, la super-market, pachete de biscuiţi desfăcute şi ronţăite. Toţi am văzut, la piaţă, cum unii presupuşi clienţi "ciugulesc" din cireşele de pe tarabă. Ne imaginăm, aşadar, că majoritatea furturilor sunt de acest gen.
Însă furturile sunt, adesea, rezultatul activităţii unor recidivişti sau chiar al unor bande. Ceea ce nu vedem, aşadar, este reţeaua care face posibile aceste furturi. Iar unde spunem "reţea", spunem "fapt social semnificativ". @N_
