Procedura de alegere a Papei a fost supusă unor numeroase schimbări, până să fie definitivată în mecanismul actual de desemnare a Suveranului Pontif de către cardinali şi în spatele uşilor închise.

Biserica Catolică a modificat, pe durata celor două mii de ani de istorie, în repetate rânduri modalităţile de desemnare a unui Papă, înainte de a ajunge la soluţia actuală de alegere în conclav, în timp ce Evanghelia nu precizează modalitatea în care trebuie ales succesorul Sfântului Petru.

Intervenţia suveranilor sau a marilor familii, chiar prin forţă armată, în alegerea Papei l-a determinat pe Nicolae al II-lea să reacţioneze, publicând la 1060 bula papală In Nomine Domini. Textul a definitivat procedura de alegere a papei, care nu se va mai face de către laici, ci exclusiv de cardinali.

La 21 noiembrie 1970, Paul al VI-lea a definitivat caracteristicile actuale ale colegiului electoral: vârsta maximă a unui cardinal care poate participa la alegeri este de 80 de ani, iar numărul maxim de cardinali electori este de 120. Ioan Paul al II-lea a confirmat aceste proceduri în februarie 1996 prin constituţia apostolică "Universi Domini Gregis" (Întreaga turmă a Domnului)"

În ultimii ani, internaţionalizarea tot mai accentuată a colegiului cardinalilor a făcut din ce în ce mai aleatorie orice previziune asupra alegerii următorului papă.

Alegerea papei trebuie să se desfăşoare în afara oricărei presiuni exterioare, conclavul (cum clave - sub cheie) este izolat de exterior.

Această izolare există din 1271, cânt în Viterbe (Italia), cardinalii care nu reuşeau să ajungă la un acord asupra găsirii unui succesor pentru Clement al IV-lea au fost închişi de către creştini şi supuşi unui regim strict cu pâine şi apă, pentru a-i determina să aleagă mai repede următorul Papă.

Alesul, Grigorie al X-lea, a făcut din aceasta o regulă, exceptând