În plin scandal al cărnii de cal, publicaţiile britanice avansează ipoteze din ce în cel mai numeroase şi mai diverse pe această temă. Potrivit The Independent, carnea care a ajuns pe rafturile supermarketurilor din Marea Britanie, Franţa şi Suedia ar putea fi de măgar. Speculaţiile circulă în rândul unor oficiali din domeniul industriei alimentare din Franţa.
Un politician francez a declarat, duminică, că o lege care interzice circulaţia cailor pe drumurile din România ar putea să fie de vină pentru amplificarea vânzării frauduloase de carne de cal pe piaţa europeană a cărnii de vită.
Căruţele trase de cai au reprezentat o formă de transport ce data de secole în România, însă sute de mii de animale au fost duse la abator după modificarea reglementărilor rutiere.
Informaţia care i-a îngrozit pe britanici. Caii din România, infectaţi cu „SIDA”
Legea a fost adoptată în urmă cu şase ani, însă a fost pusă în aplicare recent, interzicând totodată circulaţia căruţelor trase de măgari, ceea ce a condus la apariţia acestor speculaţii în rândul unor oficiali din domeniul industriei alimentare franceze.
"Caii au fost interzişi pe drumurile din România, iar milioane de animale au fost trimise la abator", a precizat Jose Bove, vicepreşedinte al Comisie pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European (PE).
În plin scandal al cărnii de cal, publicaţiile britanice avansează ipoteze din ce în cel mai numeroase şi mai diverse pe această temă. Potrivit The Independent, carnea care a ajuns pe rafturile supermarketurilor din Marea Britanie, Franţa şi Suedia ar putea fi de măgar. Speculaţiile circulă în rândul unor oficiali din domeniul industriei alimentare din Franţa.
Un politician francez a declarat, duminică, că o lege care interzice circulaţia cailor pe drumurile