Mesajul a fost trimis. Multumesc!

InterdicŢie de a părăsi ţara pentru inculpaţii din Dosarul Transferurilor

Publicat in Brasovul Tau, luni 11 februarie 2013 ·

Procurorul DNA a depus, luni, la instanţa supremă o cerere prin care solicită judecătorilor să ia faţă de toţi cei opt oameni de fotbal judecaţi în dosarul transferurilor de jucători măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Dosarul transferurilor de jucători - în care mai mulţi oameni importanţi din fotbalul românesc, printre care George Copos, Cristi Borcea, Mihai Stoica şi fraţii Becali, au fost condamnaţi la închisoare - va fi judecat, în faza recursurilor, la instanţa supremă, începând de astăzi.

Primul termen de judecată al dosarului ce vizează infracţiuni de evaziune fiscală, stabilit iniţial pentru 14 mai, a fost devansat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) pentru luni, 11 februarie, la cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 12 noiembrie 2012, condamnarea lui George Copos, principal acţionar al FC Rapid, la cinci ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru patru ani pentru înşelăciune în formă continuată. Copos a mai primit un an şi şase luni pentru evaziune fiscală. În sentinţa dată, judecătorii au reţinut, în fiecare caz, pedeapsa cea mai mare, respectiv cinci ani de închisoare cu executare pentru Copos.

Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a primit trei ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, decizie cu suspendare timp de cinci ani. Pădureanu a mai primit două pedepse de doi ani pentru spălare de bani şi încă una de trei ani pentru înşelăciune în formă continuată, iar pentru evaziune fiscală încă un an şi jumătate de închisoare.

Fostul vicepreşedinte al clubului Oţelul Galaţi, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, a fost condamnat la patru ani cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru trei ani, pentru înşelăciune cu consecinţe

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°