Fiul omului de afaceri, Dan Bârcină, a ajuns în faţa completului de judecată, după ce procurorii au finalizat ancheta în care acesta este cercetat sub acuzaţia de tentativă de omor. Paul Bârcină l-a înjunghiat pe un cunoscut al său după ce în prealabil au avut o altercaţie într-un bar din centrul oraşului Târgu-Jiu. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, motiv pentru care inculpatul a trebuit să-şi recunoască faptele.
Ieri, la Tribunalul Gorj a avut loc prima înfăţişare a inculpatului în faţa completului de judecată, şedinţă în care s-a discutat măsura prelungirii arestării preventive. Instanţa a decis să menţină măsura arestării preventive, având în vedere pericolul social pe care îl reprezintă, mai ales că acesta a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de natură penală. „Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Paul Irinel Bârcină, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, şi portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”, a declarat procurorul Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut inculpatul Paul Bârcină în timp ce se afla în loc public a lovit cu un cuţit în zona inimii pe partea vătămată V.Mitică, cu intenţia de a suprima viaţa acestuia. Acţiunea inculpatului a fost întreruptă de alte persoane, care au şi transportat victima la spital, împiedicând în acest mod producerea dec