Buzoianul Gheorghe Petcu revine, în calitate de coordonator, cu un nou volum dedicat istoriei şi tradiţiilor din judeţ. Este vorba despre „Judeţul Buzău – Tradiţii.
Legende. Obiceiuri. Datini. Mituri. Arhitectură. Turism. Credinţele ţăranului român despre cer şi stele”, o enciclopedie care reuneşte mai mulţi autori, nume cunoscute din domenii precum etnografie, arheologie, religie, literatură, turism etc.
Pe parcursul a aproximativ 500 de pagini, bogat ilustrate, lucrarea poartă cititorul în universul satului buzoian dominat de legende interesante sau zone turistice unice în lume.
Prima parte a enciclopediei îi aparţine coordonatorului, care combină legende precum cea a Vulturului Ilie, Lâna de Aur sau Negru Vodă cu date istorice, tradiţii şi date de arhitectură referitoare la unele sate buzoiene. Volumul continuă apoi cu scurte articole interesante semnate Eugen Marius Constantinescu (arheologia, vorbe de duh, soiuri de vin etc din zona Pietroasele), Doina Ciobanu (structura internă a satului, biserica, olăritul, exploatarea stufului, simboluri, calendar creştinesc şi tradiţii etc), pr. Mihail Milea (identitate şi mărturisire la Sf. Sava), Bucur Chiriac (Paparudele), Emil Pricopescu („Am trăit o experienţă unică-Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura”), Maria Dumitrache (obiceiuri de pe Valea Slănicului, obiceiuri de naştere Rm. Sărat etc), Adela Petre (portul popular din judeţ), Viorel Frîncu (tradiţiile şi obiceiurile bulgarilor de la Buzău), Dragoş Potecaşu (cultul lemnului) etc.
Despre babicul de Buzău şi ghiveciul coanei Sofica din Sârbăria Buzăului
Dincolo de tradiţii, obiceiuri şi date istorice – uşor prea haotic prezentate, şi asta pentru că nu sunt structurate în funcţie de zonă, ci de autor – enciclopedia vine cu două capitole absolut deosebite. Este vorba despre date referitoare la gastronomia tradiţi