Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TÂRGU JIU: Doi poliţişti, loviţi de maşină pe trecerea de pietoni

Publicat in Pandurul, marți 12 februarie 2013 ·

Doi agenţi de la Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, au păţit-o chiar pe o zebra pe care traversau strada pentru a ajunge în zona în care trebuiau să patruleze. O maşină condusă de o şoferiţă neatentă i-a lovit în plin. Din fericire, cei doi nu au fost răniţi grav.

Cei doi poliţişti, un bărbat şi o femeie, au fost acroşaţi de un autoturism condus de o şoferiţă în vârstă de 50 de ani, aceasta explicându-le ulterior superiorilor celor pe care i-a rănit că ar fi fost orbită de soarele pe care îl avea în faţă.

Şoferiţa a produs accidentul în timpul unui viraj la stânga, după ce s-a angajat să intre pe un bulevard de pe o stradă secundară, în zona respectivă producându-se destul de des astfel de accidente. Beleaua cu care aceasta s-a ales a avut loc la intersecţia faimoasă dintre străzile Sadoveanu şi Victoria, „faima” fiind dată de accidentele din trecut produse în zonă. Şoferii care fac virajul la stânga în intersecţia cu pricina trebuie să fie foarte buni conducători auto pentru că la traficul extrem de aglomerat de pe bulevardul Victoria doar la mica înţelegere cu cei care vin de pe drumul principal mai apucă să părăsească strada Sadoveanu, în cazul în care nu se satură de aşteptat şi virează dreapta.

Şoferiţa implicată în acest accident a fost testată cu etilotestul, aparatul indicând că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Ulterior ea a fost dusă la spital pentru a i se recolta probe de sânge, leşinând şi având nevoie de ajutorul medicilor pentru a trece peste emoţiile pe care le-a avut după producerea accidentului. Cei doi agenţi de poliţie răniţi au ajuns cu o maşină a Poliţiei Rutiere la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, starea lor de sănătate nefiind gravă, ambii rămânând la locul accidentului mai multe minute după producerea evenimentului. Surse medicale afirmă că agentul de poliţie are traumat

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°