Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru poduri peste Dunăre între România și Bulgaria

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 februarie 2013 ·

În cadrul unui proiect european de dezvoltare a turismul pe Dunăre este prevăzut realizarea a legături rutiere peste fluviu între cele două țări

Ministrul adjunct din cadrul Ministerului Dezvoltării regionale al Bulgariei, Nikolina Nikolova, a precizat că, până la jumătatea anului 2013, vor fi realizate studiile de fezabilitate pentru asigurarea adâncimilor de pe sectorul comun al României şi Bulgariei, iar discuţiile în cadrul proiectului mai larg, care prevede de la dezvoltarea transportului intermodal la dezvoltarea turismului, vor viza şi realizarea a patru poduri comune peste Dunăre.

"Pot să vă spun că pe 9 mai, de Ziua Europei, va fi inaugurat podul Calafat-Vidin, iar în cadrul cooperării este analizată extinderea podului Giurgiu-Ruse, precum şi două noi poduri Filistra-Călăraşi şi Nicopole-Turnu Măgurele", a spus reprezentantul Ministerului Dezvoltării din Bulgaria, Nikolina Nikolova.

Proiectul poate ajunge la 1,2 miliarde de euro

Proiectul de asigurare a condiţiilor de navigaţie pe Dunăre pe sectorul comun româno-bulgar, cu finanţare europeană în valoare de de 400 de milioane de euro, va putea fi finalizat la jumătatea anului 2015. Investițiile se înscriu în cadrul dezvoltării durabile a transportului pe sectorul comun, care ar putea ajunge până la o finanţare de 1,2 miliarde euro, a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valentin Preda.

"Astăzi, ne-am întâlnit la cea de-a doua reuniune a comitetului interministerial între România şi Bulgaria pentru dezvoltarea durabilă a transportului pe căile navigabile interioare pe sectorul comun al Dunării şi este foarte posibil ca, până la jumătatea anului 2015, să asigurăm condiţiile de navigaţie pe sectorul comun pe toţi cei 471 de kilometri. Este adevărat că în cadrul acestui comitet s-a discutat şi despre proiecte comune, care pot atrage o finanţare de până la 1,2 miliarde

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°