Până să participe la simularea ce va fi organizată, în luna martie, de către Inspectoratul Școlar Județean Neamț, pentru toți elevii de clasa a XII-a din liceu, elevii din ultimul an de la Colegiul Tehnic “Danubiana” vor avea parte și de o simulare proprie.
Marți, 13 februarie, ei vor exersa proba de limba română, joi vor exersa proba la matematică, iar săptămâna viitoare vor da proba la alegere. Proba va fi exact ca la examen, doar că subiectele vor fi pregătire de profesorii din școală.
“Această simulare fusese plănuită de noi încă înainte ca inspectoratul școlar să ne comunice programul. Faptul că vor participa de două ori la simularea examenului îi va face, poate, mai conștienți pe elevi de importanța acestui examen și de nivelul la care se află, în acest moment, cu pregătirea. De asemenea, le dă posibilitatea să evalueze exact cât au progresat de la o simulare la alta. După ce vom avea primele rezultate, intenționăm să organizăm o ședință cu părinții, astfel încât să le comunicăm rezultatele obținute de elevi și să stabilim, de comun acord, un plan de măsuri“, a spus profesoara Cristina Horga, de la Colegiul Tehnic “Danubiana”.
La examenul de bacalaureat din vară, Colegiul Tehnic “Danubiana” nu s-a putut lăuda cu rezultate prea bune. Mai puțin de un sfert dintre absolvenții de liceu au promovat examenul de bacalaureat.
Până să participe la simularea ce va fi organizată, în luna martie, de către Inspectoratul Școlar Județean Neamț, pentru toți elevii de clasa a XII-a din liceu, elevii din ultimul an de la Colegiul Tehnic “Danubiana” vor avea parte și de o simulare proprie.
Marți, 13 februarie, ei vor exersa proba de limba română, joi vor exersa proba la matematică, iar săptămâna viitoare vor da proba la alegere. Proba va fi exact ca la examen, doar că subiectele vor fi pregătire de profesorii din școală. @N_P