Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională de Nord-Vest a demisionat

Publicat in Mediafax, luni 11 februarie 2013 · ·

Claudiu Coşier, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV), instituţie vizată de anchete privind o fraudă de 2,7 milioane de euro, a demisionat din funcţie, pe care o deţinea din 1999, invocând motive personale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR), preşedintele acestui for, Horea Uioreanu, care este şi şeful Consiliului Judeţean Cluj, a luat act de demisia directorului Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV), Claudiu Coşier, spunând că demisia este "un act unilateral", şi a decis numirea unui director interimar, până la organizarea concursului pe post.

Astfel, Sanda Catană, director executiv la Direcţia Implementare POR din ADRNV, va asigura interimatul funcţiei şi va avea în sarcină derularea proiectelor existente, precum şi buna desfăşurare a activităţii agenţiei.

"Cât priveşte acţiunea comisiei de cercetare prealabilă disciplinară, stabilită prin hotărârea CDR şi care cercetează încălcarea unor prevederi din Legea 315/2004 actualizată privind dezvoltarea regională, aceasta îşi va continua activitatea în cadrul ADRNV şi va prezenta un raport în şedinţa de plen a Consiliului pentru Dezvoltare Regională", arată în comunicat Horea Uioreanu.

Reprezentanţii CDR au precizat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că demisia lui Claudiu Coşier a avut la bază motive personale şi că activitatea comisiei de cercetare prealabilă disciplinară este legată de cazul de fraudă în care a fost arestată preventiv contabila ADRNV, Cosmina Druţă.

"Consiliul de Dezvoltare Regională a decis, la începutul lunii februarie, înfiinţarea unei comisii de cercetare prealabilă disciplinară care să înceapă o anchetă legată de cazul de fraudă în care a fost arestată contabila ADRNV Cosmina Druţă. S-au cerut şi explicaţii directorului Claudiu Coşier, dar acesta nu s-a prezentat la audi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul economic al lui Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale: Prin acest program se ridică Steagul Adevărului, al Iubirii, al Trezirii conștiinței Binelui și frumosului în noi toți!

HotNews acum 20 minute
Programul economic asumat de Călin Georgescu se numește „Hrană, apă, energie” și propune „un nou model social, economic și politic, inovator și unificator: suveranism-distributismul, menit să producă modificări structurale și, în final, o schimbare

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Duminică au fost înregistrate 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot/ 126 nu s-au confirmat, 71 sunt în curs de verificare

News.ro acum o ora
Un număr de 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot au fost înregistrate, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar dintre acestea 126 nu s-au confirmat şi 71 sunt în curs de verif

Ayatollahul Ali Khamnei, liderul suprem al Iranului, cere pedeapsa cu moartea pentru liderii israelieni

Ziare.com acum 59 minute
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care sprijină grupările Hamas şi Hezbollah în lupta lor împotriva Israelului în Fâşia Gaza şi Liban, a declarat luni că ar trebui emise pedepse cu moartea pentru liderii israelieni, nu mandate de

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Mesajul MAE

Mediafax acum 3 ore
În calitate de stat membru al Consiliului Drepturilor Omului (2023-2025) şi al Comisiei privind Statutul Femeii (2024-2028), România urmăreşte promovarea drepturilor femeilor şi fetelor, considerând că protejarea acestora este esenţială pentru dezvo

Reacții în presa din Rusia după victoria lui Călin Georgescu: orientarea pro-rusă a acestuia, confirmată

Wall-Street.ro acum o ora
Deși candidatul extremist Călin Georgescu a încercat, recent, să-și tempereze declarațiile extremiste, reacțiile venite din presa din Rusia confirmă, practic, orientarea pro-est a acestuia, adeverind cele mai pesimiste așteptări. Publicația Reporter

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 5 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - N. Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua votului 20%/ E obligatoriu să se aleagă o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că discută cu specialişti pentru a înţelege ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. ”Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua v

O femeie este ucisă de către soţ sau o rudă la fiecare zece minute în lume, arată un raport ONU

News.ro acum 52 minute
Cel puţin 85.000 de femei şi fete tinere au fost ucise cu intenţie în lume în 2023, majoritatea dintre ele de către apropiaţi, potrivit unor date publicate luni de ONU, ”un nivel alarmant” al unor omoruri care fi putut să fie ”evitate”, relatează AF

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 3 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°