Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI. Nouă CONTROVERSĂ. Ponta: În mai multe întâlniri cu Mona Pivniceru, Băsescu l-a cerut pe Daniel Morar şef la Parchetul General

Publicat in Romania Libera, luni 11 februarie 2013 ·

"Banii de la UE: trebuie să cheltuim într-un an cât am absorbit în ultimii şase", titrează Adevărul în ediţia de luni: "Cele 40 de miliarde de euro alocate României pentru tronsonul bugetar comunitar 2014-2020 presupun o absorbţie de 5,7 miliarde de euro pe an, exactcât am reuşit să cheltuim din 2007 până în prezent.

România va primi aproximativ 40 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, din totalul de 960 de miliarde, cât reprezintă întregul buget al UE pentru viitorii şapte ani. Suma este semnificativ mai mare faţă de cea alocată României în tronsonul bugetar anterior (2007-2013) şi, în acelaşi timp, mai mică decât cea propusă iniţial. Mulţi, puţini, aceşti bani trebuie cheltuiţi într-un ritm de 5,7 miliarde de euro pe an, în condiţiile în care în toată perioada scursă de la aderarea din 2007 până în prezent abia am absorbit 5,5 miliarde de euro".

Citeşte şi Ponta: Am înţeles că Băsescu l-a propus pe Morar ca procuror general

"Cluj Napoca: Jale la curtea partidelor de la putere şi din opoziţie", aflăm din Cotidianul: "Chiar la botul calului lui Matei Corvin, pe Strada Eroilor nr. 2 din Cluj Napoca, se află clădirea care găzduieşte birourile a trei partide parlamentare din România. Cele mai importante, zic şi se cred chiar ele. E vorba de PSD, de PNL şi de PDL. Iată cum arata curtea şi clădirea în care funcţionează aceste vocale lăudăroşenii politice. Aşa gândesc, aşa arată şi aşa seamănă perfect cu România.

"USL şi delirul celor 9 miliarde de euro pierdute de România", scrie şi Curentul: "Corul bocitoarelor din USL s-a dezlănţuit imediat după ce la Bruxelles s-a anunţat decizia finală privind exerciţiul bugetar comunitar pentru perioada 2014-2020. 'Sunt foarte dezamăgit de rezultatul final, pe care oricum îl prezentăm să pară mai bun, când de fapt este foarte rău faţă de propunerea de 48 miliarde euro făcută iniţial de Comisia Europe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 45 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 57 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum 2 ore
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°