Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid CFR s-a impus în amicalul cu Sporting Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 11 februarie 2013 ·

Reprezentanta județului Suceava în eșalonul secund, Rapid CFR, a încheiat cantonamentul montan de la Poiana Negri cu un meci amical în compania echipei Sporting Suceava. Partida ce a avut loc la baza de antrenament a Sportingului de la Sfântu Ilie a fost câștigată de elevii lui Ovidiu Murariu cu scorul de 5 – 2, după ce la pauză aceștia au avut un avantaj de două goluri, scor 3 – 1. Pe un teren dificil din cauza zăpezii, Sporting Suceava a început mai bine această partidă de pregătire și a reușit să deschidă scorul prin Azaharioaie. Treptat, rapidiștii au echilibrat balanța și au pus presiune pe adversar, reușind să egaleze prin Doboș, jucător aflat în probe la gruparea suceveană. După mai multe ocazii la poarta elevilor lui Mihai Guriță, Rapidul reușește să preia conducerea prin Velescu, până la pauză ceferiștii mărindu-și avantajul cu o reușită a lui Ionuț Plămadă, scor 3 – 1. Ca și în prima parte, începutul reprizei secunde a aparținut Sportingului, care a micșorat diferența printr-un penalty transformat de Ferariu, scor 3 – 2. Pe fondul unui joc destul de animat, cu ocazii la ambele porți, noul venit de la Pașcani, Nuțescu, reușește un șut de senzație de la marginea careului fără speranțe pentru portarul Sportingului, tot el închizând tabela la 5 – 2, după o minge bâlbâită în careu pe care o împinge în poarta gazdelor.

Ovidiu Murariu este mulțumit de jucătorii aflați în probe

La finalul unui cantonament pe care-l consideră reușit din toate punctele de vedere, tehnicianul Rapidului, Ovidiu Murariu, s-a arătat mulțumit de acest test cu Sportingul, chiar dacă terenul le-a dat de furcă ambelor formații. Mai mult, antrenorul sucevean a remarcat prestația celor cinci jucători și crede că toți au șanse să rămână în lotul echipei.

„Sunt mulțumit de rezultatul acestui meci, unul normal pentru diferența dintre echipe, dar și de randamentul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Nicușor Dan după derapajul lui George Simion: „Condamn cu fermitate acest mesaj lipsit de umanitate”

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan a calificat drept „intolerabil” și „inacceptabil” modul în care s-a exprimat contracandidatul său George Simion într-un dialog avut astăzi la Bruxelles. „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”, i-a spus președintele

FOTO-VIDEO. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac, pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulanț

Preşedintele CNCD, după ce George Simion l-a numit „autist” pe Nicușor Dan: „Un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”

HotNews acum o ora
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos, a afirmat, joi, că George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan are un comportament „nedemn” pentru un candidat la prezidențiale. El le-a recom

Proprietara unui câine s-a ales cu dosar penal după ce animalul ei a atacat-o pe vecină. Femeia a ajuns la spital

Adevarul acum 38 minute
Poliţiştii oraşului Ciacova au deschis dosar penal pe numele unei femei din localitatea Macedonia, al cărei câine a atacat-o pe o vecină iar aceasta a ajuns la spital.

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, întâlnire cu Benjamin Netanyahu: „Relaţia dintre România şi Israel rămâne una solidă”

Adevarul acum o ora
Relaţia dintre România şi Israel rămâne una solidă, sprijinită de o colaborare activă şi de o prietenie durabilă între cele două naţiuni, informează Administraţia Prezidenţială,

George Simion s-a întâlnit la Roma cu Giorgia Meloni, Matteo Salvini și diaspora românească

Gandul acum 3 ore
George Simion s-a aflat miercuri într-o vizită la Roma, ca parte a unui tur de forță prin Europa. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale s-a întâlnit în capitala Italiei cu Giorgia Meloni, premierul țării, Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, d

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu

G4Media acum o ora
Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, aflat în vizită în Statul Israel, a avut o întrevedere oficială cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale dintre România și Israel, potrivit unui comuni

Emisiunea „Drumul spre performanță”, vineri, 16 mai, de la ora 14.00. Ce facem cu viitorul atletismului românesc?

Gandul acum 59 minute
Producția „Drumul spre performanță”, moderată de Daniel Nazare, a ajuns la episodul 18, până acum emisiunea fiind dedicată mai multor discipline sportive. Acum a venit rândul atletismului, miza principală, pe termen lung, fiind Jocurile Olimpice Los

Vicepreședintele CNA, după ce Marius Lulea a comparat presa cu crima organizată: „O amenințare directă la adresa siguranței jurnaliștilor”

HotNews acum 14 minute
Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a condamnat joi declarațiile făcute de prim-vicepreședintele AUR, Marius Dorin Lulea, în interviul acordat HotSpot, care a comparat presa cu crima organizată.

Trump îi ia peste picior pe aliații SUA din cel de-al Doilea Război Mondial: „Fără noi, ar vorbi germană, poate și puțin japoneză”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a declarat joi, 15 mai, că, fără intervenția SUA, țările europene ar vorbi în germană.

Vremea

București
acum

20°
joi

8°/24°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/21°
Iasi
acum

19°
joi

10°/21°
vin.

7°/12°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Constanta
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/15°
Timisoara
acum

14°
joi

6°/23°
vin.

2°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/19°