Ministrul Agriculturii şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, "din Franţa, Luxemburg sau altă parte", să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca "suspectul de serviciu", a afirmat premierul Pontaa
El a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Agriculturii, alături de ministrul de resort, Daniel Constantin, şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, că din toate verificările efectuate de către autorităţile de la Bucureşti rezultă că nu există niciun fel de încălcare a regulilor europene de către firme din România sau pe teritoriul României.
România va fi decredibilizată pentru "mulţi ani" dacă se vor constata "nereguli la expeditor", a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, comentând problema importurilor de carne de cal posibil din România în Marea Britanie.
"E o mare problemă. Vreau să ştiţi că de se va constata că au existat nereguli la expeditor, deci în România, România va fi decredibilizată pentru mulţi ani. Vreau să cred, sper, că nu se va întâmpla acest lucru. Văd că instituţiile statului s-au pus în mişcare în acest caz. Sper să nu fie de la noi o etichetare falsă.
Chiar dacă nu discutăm de un produs toxic, carnea de cal este la fel de comestibilă ca şi cea de vită, dar o etichetare falsă pentru obţinerea unui câştig ilegal va decredibiliza România pentru o lungă perioadă de timp şi riscurile să avem restricţii la export sunt foarte mari", a declarat preşedintele Băsescu.
Guvernul francez va organiza luni seara o reuniune de criză cu specialiştii din industria cărnii, a anunţat duminică anturajul ministrului pentru Consum, în timp ce scandalul cărnii de cal utilizate în preparate congelate ia amploare, relatează AFP.
Este vorba despre "elucidarea tras