Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţişti implicaţi în scandal

Publicat in GAZETA de SUD, luni 11 februarie 2013 ·

Un fost poliţist de la IPJ Mehedinţi şi unul de la Poliţia de Frontieră au ajuns la spital sâmbătă dimineaţă, după ce au fost bătuţi şi tăiaţi în urma unui scandal izbucnit într-un restaurant din Drobeta Turnu Severin. Cei doi bărbaţi au mers la un local vineri noapte cu mai mulţi prieteni, şi ei poliţişti, iar după ce au consumat mai multe pahare, au deranjat un grup de tineri cunoscuţi în oraş ca scandalagii, aflaţi în acelaşi local. Tabăra oamenilor legii a avut mai mult de suferit, iar fostul poliţist de la IPJ şi poliţistul de frontieră au fost bătuţi şi tăiaţi.

„Vineri, 9 februarie, la ora 1.40, Poliţia Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată prin 112 despre faptul că, pe bulevardul Revoluţiei, în apropierea unui local de alimentaţie publică, a avut loc un conflict spontan izbucnit pe fondul consumului de alcool. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă formată din poliţişti ai Serviciului şi Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, în urma verificărilor stabilindu-se că persoanele agresate sunt G.N., de 26 de ani, şi C.A., de 27 de ani, ambii din Drobeta Turnu Severin. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că victimele, în timp ce se aflau într-un restaurant din municipiu, au avut o discuţie contradictorie cu altă persoană şi, pe fondul consumului de alcool, aceasta din urmă a aruncat cu o sticlă în direcţia mesei la care se aflau victimele şi l-a lovit pe C.A. la nivelul capului, după care a părăsit localul. G.N. a încercat să-l oprească pe suspect, însă acesta l-a lovit cu un cuţit în piciorul drept, provocându-i o plagă. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Mehedinţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Cele două victime au ajuns la spital, fostul poliţist fiind în stare mai

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

4 iulie, Ziua Independenței SUA. Mesajul președintelui Iohannis

Ziua Constanta acum 24 minute
Prietenia româno-americană este mai puternică decât oricând şi este reflectată în Parteneriatul Strategic, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Naţională a SUA. „Ziua Independenţei fericită Statelor Unite ale Americii şi poporulu

Sondaj INSCOP pentru prezidențiale. Intențiile de vot ale românilor

Ziua Constanta acum 55 minute
Mircea Geoană ocupă primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, cu o cotă de 26,7%, fiind urmat de Marcel Ciolacu care ar obține 17,8% și Elena Lasconi care ar lua 14,3 dintre voturi, conform unui sondaj realizat de INSCOP. Dia

UPDATE Coaliţia de guvernare a stabilit data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. S-a făcut voia PNL: cine va fi şeful statului se decide pe 24 noiembrie (primul tur)

Mediafax acum 26 minute
UPDATE Coaliţia de guvernare a finalizat discuţiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale si parlamentare Astfel, ţinând cont şi de opiniile exprimate de celelalte formaţiuni politice, reprezentanţii Coaliţiei au fost în

Examenul de bacalaurwat continuă. Astăzi se dă proba la alegere a profilului și specializării(FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
. Emoțiile elevilor de liceu continuă. Astăzi, 4 iulie 2024, în calendarul examenului de bacalaureat este Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (proba scrisă). Mâine, 5 iulie: 2024, se va susține examen la Limba și literatur

Rușii au atacat dezlănțuit. Doi oameni au murit în bombardamentele din ultimele ore în regiunea Zaporojie

Ziare.com acum o ora
Bombardamente ruse au făcut doi morţi în regiunea Zaporojie din Ucraina, a anunţat joi dimineaţa guvernatorul regional Ivan Fedorov, informează AFP. "Un bărbat şi o femeie au murit în urma unor bombardamente inamice", în timp ce un alt bărbat a fost

Veniturile Rusiei din vânzări de petrol și gaze au crescut cu aproape jumătate în 2024. Moscova invită Europa să mai cumpere

Ziare.com acum o ora
În ciuda sancțiunilor impuse de UE, vânzările de petrol şi gaze ale Rusiei au crescut în prima jumătate a anului. Încasările au crescut cu aproximativ 41% față de 2023, iar Rusia a asigurat Europa că este în continuare dispusă să vândă gaz prin Ucra

BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie

Cancan acum 2 ore
Elevii clasei a XII-a susțin, joi, cea de-a treia probă de la BAC 2024! Candidații care au urmat profilul Uman pot alege între materiile geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie. Aceștia au la dispoziție trei ore în care pot rezolva su

Bacalaureat 2024 Iată ce subiecte au primit candidații care susțin, azi, proba la Biologie

Ziua Constanta acum 55 minute
Emoțiile elevilor de liceu continuă. Astăzi, 4 iulie 2024, în calendarul examenului de bacalaureat este Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (proba scrisă). Mâine, 5 iulie: 2024, se va susține examen la Limba și literatura mat

„Generația de suflet” s-a întors acasă. Tricolorii au fost întâmpinați de sute de suporteri: „Să vă vedem aici, la ora asta, este totul pentru noi” VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Echipa națională de fotbal s-a întors acasă, noaptea trecută, după performanțele obținute la Campionatul European de Fotbal din Germania. „Mulțumim, Germania! Hai, Romania!”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook „Echipa națională de fotbal a

A fost descoperită cea mai veche pictură rupestră din lume care înfăţişează oameni şi porci

News.ro acum 3 ore
Cel mai vechi exemplu de artă rupestră figurativă a fost descoperit în insula indoneziană Sulawesi de oamenii de ştiinţă australieni şi indonezieni. Pictura reprezentând un porc sălbatic şi trei figuri asemănătoare oamenilor are o vechime de cel puţ

Vremea

București
acum

21°
joi

16°/28°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/32°
Constanta
acum

22°
joi

19°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°