Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îi spuneţi head-hunterului ce salariu aveţi?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 februarie 2013 ·

Salariul rămâne un subiect tabu în corporaţiile din toată lumea,deşi este un lucru cunoscut faptul că multinaţionalele folosesc grile de salarizare prin care „controlează“ ca salariile pe care le oferă angajaţilor să fie la nivelul pieţei.

De regulă, în mod oficial, la interviu, head-hunterul întreabă candidatul care este valoarea pachetului salarial pe care îl are şi dacă acesta este de acord să îl menţioneze noului angajator. În cazul în care candidatul zice ce salariu are, munca head-hunterului devine mai uşoară. Însă în momentul în care candidatul nu îl divulgă, head-hunterul trebuie să îl afle, pentru a menţiona în dosarul candidatului pe care îl trimite companiei angajatoare că respectivul candidat nu a divulgat nivelul salarial anterior, dar că, potrivit unor informaţii, salariul său este cuprins între valorile X şi Y, iar aşteptările lui salariale sunt cuprinse între X şi Y.

„De cele mai multe ori, candidaţii acceptă să le zică head-hunterilor nivelul salarial dacă acesta îi asigură că nu îl divulgă angajatorului. Head-hunterul este interesat să afle salariul, pentru a şti dacă îl califică pentru un interviu cu angajatorul sau îl refuză pe motiv că are un pachet salarial peste nivelul bugetat de angajator“, spune un head-hunter local.

Unii consultanţi îi sfătuiesc pe candidaţi să nu ofere detalii legate de nivelul salarial încasat anterior, având în vedere că istoricul salarial al unui manager cuprinde informaţii care nu ar trebui să intereseze pe nimeni altcineva. O soluţie ar putea fi oferirea unor cifre legate de aşteptările salariale de la noul loc de muncă sau, eventual, a unor valori care să reprezinte sume între care se încadrau nivelurile salariale anterioare.

Motivul pentru care unele companii solicită candidaţilor să le spună salariul anterior este acela de a-şi face o idee asupra nivelului salarial pe care ar trebui să

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Localitățile din Covasna care au votat cu Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

HotNews acum 13 minute
Surpriza candidatului independent Călin Georgescu s-a simțit și în județul Covasna. Într-un județ în care se votează tradițional cu UDMR, deci Kelemen Hunor, la aceste alegeri prezidențiale șapte localități au votat diferit, conform datelor AEP. În

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 30 minute
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum o ora
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum o ora
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Călin Georgescu l-a devansat pe Marcel Ciolacu, după numărarea a peste 81% din voturi

Tribuna acum 51 minute
Luptă strânsă pentru locul întâi la alegerile prezidențiale între Marcel Ciolacu și Călin Georgescu. După ce candidatul PSD a condus în clasament pe parcursul centralizării datelor, după numărarea a 81,3% independentul Călin Georgescu a urcat pe pri

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum o ora
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum 2 ore
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-0°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°