Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafael Nadal şi-a marcat revenirea cu două finale pierdute la Vina del Mar

Publicat in Adevarul, luni 11 februarie 2013 ·

După mai bine de jumătate de an în care a stat departe de terenul de tenis, Rafael Nadal a revenit în sportul care l-a consacrat, fără a câştiga însă niciunul din trofeele puse în joc în turneul de la Vina del Mar.

Prima săptămână după revenirea în circuitul profesionist a însemnat pentru Nadal două finale pierdute, la simplu şi la dublu. Spaniolul a fost învins în ultimul act al competiţiei de argentinianul Horacio Zeballos, care a avut nevoie de două ore şi 46 de minute pentru a-şi adjudeca trofeul.

Astfel, Zeballos a câştigat primul titlu din cariera sa, după ce în sezonul trecut nu a reuşit să treacă de turul secund în niciuna din competiţiile în care a jucat. La 27 de ani, succesul în faţa lui Nadal a venit însoţit de lacrimile argentinianului, copleşit de reuşita care-i îmbogăţeşte palmaresul.

Eşecurile lui Nadal, primele titluri din cariera câştigătorilor

Probabil sub influenţa eşecului din proba de simplu, Nadal a clacat şi la dublu. Ibericul a făcut pereche cu Juan Monaco, alături de care a suferit o înfrângere în faţa cuplului Potito Starace/Paolo Lorenzi, aceştia din urmă bifând primul titlu de dublu cucerit împreună.

Ocupantul numărului cinci în lume, Nadal a stat departe de tenis timp de şapte luni din cauza unei accidentări la genunchi. Cu toate că îşi anunţase iniţial prezenţa la primul turneu de Mare Şlem al anului, ibericul a absentat de la Australian Open, competiţie câştigată de sârbul Novak Djokovici.

Jumătate de an de foc pentru Nadal

În ultima jumătate de an, Nadal a traversat una dintre cele mai grele perioade din cariera sa, accidentarea făcându-l să mai rateze anul trecut şi US Open-ul şi Olimpiada de la Londra. Cauza deselor accidentări suferite la genunchi pare să fie sindromul Hoffa, o inflamaţie a ţesutului gras iterrotulian de sub genunchi, care provoacă dureri îngrozitoare. Cu toate că pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 33 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 53 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°