Echipa de handbal CSM Slatina a suferit un eşec în prima deplasare a returului actualei stagiuni. Handbalistele pregătite de cuplul de antrenori Kozma-Păsărică au pierdut duelul cu HC Alba Sebeş la un gol diferenţă, scor 29-28, deşi s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj până spre finalul întâlnirii.
Eşec nemeritat pentru handbalistele slătinene în meciul susţinut, duminică, pe terenul ocupantei locului şase în clasamentul seriei, HC Alba Sebeş. Jucătoarele pregătite de antrenorii Iulia Păsărică şi Gavril Kozma au controlat în mare parte întâlnirea, însă au cedat în cele din urmă la un gol diferenţă. CSM Slatina a început repriza secundă cu un avans de goluri, a condus până în minutul 52, iar finalul a fost unul spectaculos, cu răsturnări de situaţie pe tabela de marcaj. Fluierul de final le-a găsit pe slătinence în dezavantaj, echipa gazdă impunându-se la un singur gol diferenţă. În urma acestui rezultat, CSM Slatina a pierdut două puncte importante în lupta pentru clasarea pe podium.
„Ne pare enorm de rău pentru că am scăpat victoria printre degete”
Antrenorul secund al echipei CSM Slatina, Iulia Păsărică, speră ca până la următorul joc moralul handbalistelor să fie refăcut după această înfrângere usturătoare. „Secundul” slătinencelor a declarat că echipa adversă a declansat un război psihologic înainte de meci, echipa locală nefiind lăsată să susţină antrenament în sală în ziua premergătoare duelului.
„Războiul a început de sâmbătă pentru că ne-au anunţat telefonic că ne-au acordat program de antrenament de la 15-16.30, ca să ajungem acolo să găsim porţile închise. Ne-au anunţat că nu ne mai lasă să facem antrenament. Am făcut un joc foarte bun, păcat că s-a terminat aşa. Am condus până în minutul 52, am avut chiar şi patru goluri avans, ne-au egalat pe fondul unei eliminări în tabăra noastră, pe final de meci s-au mai