În aprilie 2010, un preot din Massachusetts a fost primul prelat catolic care a cerut retragerea Papei Benedict al XVI-lea. Ziarul The Boston Globe, citat de Huffington Post, amintea în acel moment că mulțimea care participa la slujbă a ovaționat la auzul propunerii. Este posibil ca ”atacul” să fi făcut parte dintr-un scenariu, prin care se testa ipoteza unei retrageri a Sfântului Părinte. Mai ales că, Papa, cu un an mai devreme, a surprins cu un gest neobișnuit. În timp ce vizita orașul italian L’Aquila, lovit de un cutremur, în primăvarea anului 2009, Benedict a mers la mormântul lui Celestine al V-lea, și-a scos stola de pe umeri și a așezat-o pe piatra funerară. El nu a explicat niciodată gestul. Celestine este primul Papă care s-a retras, în 1294, iar mișcarea din 2009 poate fi înțeleasă abia astăzi.

Pentru a se retrage din funcție, un Papă trebuie nu doar să-și anunțe voința, prin textul ”demisiei”, ci să obțină încuviințarea Colegiului Cardinalilor, în fața cărora trebuie să prezinte dovezi că nu mai poate continua, din motive medicale (somatice sau psihice). E greu de crezut că nu a existat o coordonare cu cardinalii, înainte de anunțarea intenției. Cardinalul Ratzinger a fost extrem de apropiat de Papa Ioan Paul al II-lea, dar a avut și o funcție cheie în ierarhia Bisericii, în mandatul fostului Suveran Pontif. El a fost șeful Congregației pentru doctrină, a aprobat măsurile de modernizare ale catolicismului, dar și atitudinile impopulare privind avortul sau comunitatea gay.

După retragere, cardinalul Ratzinger va vota pentru propriul său succesor, iar prin influența sa considerabilă poate decide persoana care va deveni Papă. Astfel, chiar dacă nu se va mai afla în scaunul Suveranului Pontif, Ratzinger poate să-și vadă continuată doctrina, să influențeze din poziția secundă, așa cum a făcut și în mandatul lui Ioan Paul al II-lea. Cât privește