Faţa Pieţei Romane ar urma să se schimbe dacă va fi aprobat un proiect de hotărâre care vizează construirea unui pasaj pietonal subteran. Pasajul care va fi dotat cu lumină naturală şi cafenele va face legătura cu staţia de metrou. Totodată, acesta va permite autorităţilor să modernizeze zona de sus cu arbori şi scări rulante.
Pentru moment, acest proiect se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei. Dacă acesta va fi aprobat, pietonii care vor tranzita zona nu vor mai fi nevoiţi să stea la semafor şi să suporte aglomeraţia creată în timpul orelor de vârf pentru a traversa strada.
Proiectul este evaluat la aproximativ 18 milioane de euro, şi va avea cinci căi de acces, câte una pentru fiecare strada din piaţă. În interiorul pasajului se vor construi cafenele, magazine şi săli pentru spectacole. În mijlocul pasajului va fi pusă o statuie în funcţie de ce decizie vor lua autorităţile competente.
„Ar fi păcat să nu fie aprobat această hotărâre de proiect. Pasajul va fi cam ca cel de la Universitate puţin mai mic. Vom vedea după ce va fi construit ce spaţiu rămâne pentru a amenaja săli de spectacole sau cafenele, cert este că rolul pasajului este de a face legătura pietonilor cu staţia de metrou. Cât despre statuie nu vă pot spune decât că va fi una adaptată în funcţie de spaţiu”, a declarat, pentru Adevărul, Gheorghe Pătraşcu, arhitectul şef al Capitalei.
În urma construirii pasajului, la suprafaţă, de-a lungul trotuarelor se vor planta două rânduri de arbori, iar la colţul fiecărei intersecţii vor fi montate scări rulante pe care oamenii vor coborî în pasaj. Dacă va fi aprobat, lucrările vor dura în jur de doi ani.
Proiectul de hotărâre îl găsiţi la această adresă.