Un angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj a găsit azi, pe pervazul interior al unui geam de la parterul Tribunalului Cluj, o borsetă plină cu bani şi documente. Împreună cu colegii săi, acesta a identificat posesorul, care şi-a recuperat bunurile câteva ore mai târziu.
Consilierul juridic al I.J.J. Cluj, căpitan Cosmin Feher a observat pe pervazul interior al unui geam de la parterul clădirii o borsetă neagră. Pentru că în zonă nu se afla nicio persoană, a ridicat borseta "în vederea stabilirii proprietarului şi restituirii acesteia, sens în care s-a deplasat la punctul de control acces al instituţiei".
"În prezenţa jandarmilor aflaţi în serviciu, cpt. Cosmin Feher a deschis borseta, constatând că în interiorul acesteia se afla o sumă de bani şi mai multe documente personale aparţinând lui Mărginean Teodor, domiciliat în municipiul Bistriţa. Totodată s-au găsit şi datele de identificare ale unei societăţi comerciale din Bistriţa-Năsăud", se arată într-un comunicat al IJJ Cluj.
În urma verificărilor făcute de jandarmi a fost identificat un număr de telefon al societăţii comerciale respective, după care s-a obţinut numărul de mobil al proprietarului borsetei. Acesta a fost sunat imediat şi i s-a trimis şi SMS, fiind invitat la punctul de control acces al instituţiei, "în vederea identificării pe baza actelor găsite în borsetă şi restituirii bunurilor".
După ce jandarmii au verificat identitatea acestuia şi a conţinutului borsetei, în prezenţa sa, jandarmii i-au restituit bunurile pierdute.