Ultimul scandal pe relaţia România-Uniunea Europeană, carnea de cal pe care abatoarele noastre ar fi exportat-o drept carne de vită şi care ar fi ajuns în final pe mesele britanicilor sub formă de lasagna, ar trebui să ne reamintească sursa esenţială a tuturor problemelor de adaptare pe care le avem de când am intrat în clubul UE. Fie că ele se manifestă prin nemulţumirile legate de bugetul comunitar alocat pentru 2014-2020, fie că sunt cele evidenţiate de concluziile usturătoare ale raportului MCV pe justiţie.

Această cauză primordială este incapacitatea noastră de a respecta un set de reguli minimale, fără de care nici o comunitate nu poate funcţiona. Incapacitate care ţine şi de neputinţă, din cauză că zeci de ani instituţiile României au funcţionat izolate, dar mai ales de lipsa de apetit pentru disciplină şi onestitate a multora dintre cei ce le conduc.

O mare parte din elita noastră politică şi administrativă priveşte respectarea regulilor ca pe o povară. Fentarea, adaptarea lor „creativă“ reprezintă obiective pe care le înţeleg mult mai bine. Şi asta pentru că li se potrivesc în modul cel mai profund, deoarece le solicită exact „calitatea“ care i-a adus în poziţiile de putere în care se află acum – abilitatea de a obţine avantaje prin ignorarea sau încălcarea unor restricţii pe care alţii nu le-au putut depăşi.

Din păcate pentru nevoile majorităţii de nedescurcăreţi, dar şi pentru parcursul pe termen lung al ţării, ADN-ul haiducesc al elitei noastre se află într-o incompatibilitate cronică cu ADN-ul orientat spre disciplină, eficienţă şi conformism al Uniunii Europene. Care până să se numească aşa, începând cu 1993, avea o titulatură ce reflecta mult mai fidel esenţa sa – Comunitatea Economică Europeană.

Proiectul economic continental unificator nu putea exista fără un sistem standardizat de legi aplicabil în toate ţările membre. El es