Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recompensă de 1 milion de dolari pentru informaţii despre ‘vânătorul’ de poliţişti din California

Publicat in Glasul Aradului, luni 11 februarie 2013 ·

Autorităţile din California au promis o recompensă în valoare de 1 milion de dolari pentru informaţiile care ar putea duce la arestarea fostului de ofiţer de poliţie Christopher Dorner, a relatat duminică AP. Căutările bărbatului de 33 de ani, care a fost concediat din poliţie în 2008, au fost iniţiate la începutul lunii februarie. Se presupune că Dorner se ascunde în sudul statului California. La 8 februarie, maşina arsă a lui Dorner a fost găsită pe un drum forestier nu departe de oraşul Big Bear. Anchetatorii nu au stabilit încă dacă autoturismul a ars din cauza unei defecţiuni sau a fost incendiat cu premeditare pentru a induce poliţia în eroare. În prezent, căutările lui Dorner sunt concentrate în zona oraşului Big Bear, locuitorilor căruia le-au fost recomandate mai multe măsuri de precauţie, între care părăsirea domiciliului numai în caz de urgenţă maximă. Staţiunea de schi ce funcţionează alături a fost şi ea închisă. Fostul ofiţer de poliţie este suspectat de trei crime comise între 3 şi 7 februarie. Potrivit poliţiei, el ar fi omorât în oraşul Irvine pe fiica unui fost poliţist din Los Angeles şi pe mirele acesteia, iar patru zile mai târziu a atacat o maşină de patrulare a poliţiei, ucigând unul dintre ocupanţi. Cu puţin timp înainte de aceste atacuri, Dorner a publicat pe pagina sa de pe Facebook un manifest, în care declară că a fost concediat pe nedrept şi că se va răzbuna pe foştii săi colegi. Potrivit unor informaţii, în 2007, el s-ar fi plâns pe partenera sa, care ar fi bătut abuziv o persoană în timpul procedurii de reţinere, dar acest fapt nu s-a confirmat în urma unei anchete ulterioare. Fostul ofiţer de poliţie insistă că a fost concediat din cauza prejudecăţilor rasiale şi a iubirii pentru adevăr. În manifestul său, Dorner susţine că, în urma concedierii, a fost lipsit de scop în viaţă şi că va fi greu de prins, având în vedere că ştie

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 28 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°