Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Automate de ouă amenajate în trei pieţe braşovene

Publicat in Brasovul Tau, luni 11 februarie 2013 ·

De la fermă direct la automat. Este o nouă metodă de comercializare găsită de reprezentanţii unei ferme din judeţul Braşov care au ales pe lânga variantele clasice de vânzare a produselor şi automatele de ouă. La două luni de la montarea acestora în 3 pieţe din oraş, proprietarii afacerii au de gând să extindă reţeaua în toate pieţele şi nu numai, chiar dacă braşovenii sunt cam reticenţi în ceea ce priveşte ,,găina mecanică”. Automatele au fost amenajate deocamdată în pieţele Astra, Dacia şi Star.

Ideea acestor automate le-a venit reprezentanţilor fermei din dorinţa de a fi mai aproape de clienţi şi în unele cazuri chiar de a le sta la dispoziţie 24 din 24 de ore. Unul dintre aparate este amplasat în piaţa Star, fiind accesibil non stop. Automatele de ouă sunt alimentate în fiecare zi cu produse proaspete direct de la fermă. În automatele din pieţe ajung doar ouă de categoria medie cu un gramaj cuprins între 53 şi 63 de grame, în caserole de câte 10. Un astfel de ambalaj cu 10 ouă costă la automat 6,5 lei. Aparatele sunt monitorizate în permanenţă prin GPS şi îi anunţă pe cei de la fermă prin SMS, de exemplu, când stocul este aproape epuizat. "Automatele menţin o temperatură constantă a produsului, ele ne transmit printr-un sistem GPS în orice moment starea lor, dacă trebuiesc aprovizionate sau nu sau orice alte probleme sau defecte care pot apărea" a declarat Dumitru Pena reprezentant vânzări. În timp ce unii braşoveni sunt cam reticenţi în privinţa autometelor, alţii se declară deja clienţi fideli.

De la fermă direct la automat. Este o nouă metodă de comercializare găsită de reprezentanţii unei ferme din judeţul Braşov care au ales pe lânga variantele clasice de vânzare a produselor şi automatele de ouă. La două luni de la montarea acestora în 3 pieţe din oraş, proprietarii afacerii au de gând să extindă reţeaua în toate pieţele şi nu numai

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 35 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°