Un recent încheiat periplu nord-american m-a făcut să înţeleg mai bine revoluţia energetică declanşată în SUA de noile tehnologii de exploatare a hidrocarburilor prin fracturare hidraulică, revoluţie care va redesena - pe parcursul vieţii noastre, nu mai târziu - harta geopolitică a lumii. Câştigurile de productivitate generate de acest boom energetic cu care America nu s-a mai întâlnit de la exploatarea comercială a primului puţ de petrol în 1859 nu au precedent în istoria modernă şi vor reconfigura dramatic zone întregi ale lumii, vor reînvia industrii crezute moarte şi vor crea prosperitate la dimensiuni colosale.

Anul trecut, după mai puţin de cinci ani de exploatare industrială cu noile tehnologii, SUA au produs circa 6,4 milioane barili de petrol pe zi, mai mult decât Rusia! Estimările cele mai pesimiste arată că în doi-trei ani Statele Unite vor atinge independenţa energetică şi că până în 2020 America va deveni cel mai mare producător de petrol al lumii, depăşind Arabia Saudită. Deja astăzi gazul lichefiat costă în America în medie de trei ori mai puţin decât în Europa şi de cinci ori mai puţin decât în Japonia! Nu, nu e o greşeală de tipar - de cinci ori mai puţin, nu cu 50 la sută, ceea ce oricum ar fi un avantaj competitiv insurmontabil pentru oricine.

Această nouă realitate energetică va produce rupturi economice, politice şi sociale greu de cuantificat astăzi, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna la apariţia unei tehnologii revoluţionare: extracţia prin metode clasice a gazelor şi petrolului în anii şaptezeci a generat o bogăţie de 1001 de nopţi în deşertul Arabiei, exploatarea la mare adâncime a petrolului din Marea Nordului a reechilibrat finanţele britanice şi a propulsat Norvegia între cele mai bogate ţări ale lumii, iar mai aproape de vremurile noastre tehnologia telefoanelor inteligente a făcut din Apple, în doar şase ani, cea mai valor