Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin: "România nu renunță la fondurile europene pentru irigații"

Publicat in Capital, luni 11 februarie 2013 ·

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat luni că, chiar dacă în forma actuală a bugetului UE nu sunt prevăzute astfel de alocări financiare, România va continua demersurile pe lângă organismele europene pentru a obține fondurile necesare reabilitării sistemului național de irigații.

Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a declarat azi, în cadrul unei conferințe de presă, că solicitarea României pentru a avea acces la suma de un milliard de euro, pentru reabilitarea sistemului de irigații, a fost făcută ca acești bani să fie în anvelopa financiară actuală, aprobată în noiembrie de către Consiliul European, deci, acest miliard de euro să provină din fondurile de coeziune. ”Fac această precizare pentru că a fost o confuzie zilele trecute, s-a vorbit de banii de irigații ca provenind din fondurile de dezvoltare rurală. Or, infrastructura primară de irigații se finanțează numai și numai din fondurile de coeziune. În acest fel a fost făcută de România solicitarea, susținută acolo și de președintele Traian Băsescu”- a spus Constantin. Acesta a precizat că a discutat acest subiect cu comisarul European pentru agricultură, dacian Cioloș, care i-a promis sprijin. ”Azi am discutat cu domnul comisar Ciloș și acest subiect și pot să vă spun că, în continuare, va rămâne o țintă reală pentru România și sper că vom reuși în discuțiile pe care le vom avea și la nivelul domnului ministru Teodorovici, și al comisarului european pentru fonduri de coeziune și politică regională, domnul Johannes Han, și sper să putem obține această decizie importantă, care stă la baza dezvoltării agriculturii românești”- a declarat Daniel Constantin.

Ajutoare financiare pentru firmele familiale

Daniel Constantin a precizat că a discutat cu Dacian Ciloș și despre necesitatea acordării de sprijin financiar fermelor familiale. ”Acestea reprezintă clasa de m

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 2 ore
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 5 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 6 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 6 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°