Fiat intenţionează să concentreze producţia globală a viitoarei generaţii a autoturismului 500 în Polonia şi să oprească fabricarea versiunii pentru pieţele nord-americane la fabrica Chrysler din Mexic până în 2015.
Decizia va da de lucru fabricii Fiat din Polonia, care a avut probleme de când compania a transferat producţia modelului mini Panda în Italia.
Noua versiune a Fiat 500 va fi lansată în 2015 şi va fi comercializată la nivel mondial, au spus sursele.
Purtătorii de cuvânt ai Fiat şi Chrysler au refuzat să comenteze.
Deşi arată aproape identic, actualele versiuni Fiat 500 pentru Europa şi America de Nord sunt foarte diferite din punct de vedere structural.
Construirea unei versiuni globale unice a Fiat 500, la o singură fabrică, va permite Fiat să evite costuri duble legate de componente şi echipamente, aşa cum se întâmplă în prezent.
Fiat a investit 300 de milioane de euro pentru lansarea versiunii europene a modelului 500. Chrysler, care construieşte versiunea nord-americană a Fiat 500, a investit 550 milioane de dolari pentru creşterea capacităţii de producţie cu 120.000 de unităţi pe an la fabrica Toluca, din Mexic.
Fabricarea viitorului 500 în Polonia va creşte utilizarea capacităţii la uzina din Tychy, şi va elibera capacitate de producţie la Toluca pentru produsele de bază ale Chrysler, a declarat Massimo Vecchio, analist financiar la Mediobanca Securities în Milano.
Fabrica din Tychy este afectată de scăderea din ultimii cinci ani a vânzărilor de automobile în Europa şi de pierderea producţiei de maşini Fiat Panda, cel mai bine vândut model mini pe piaţa europeană din 2004.
La începutul anului 2011 Fiat a decis să transfere producţia celei de-a treia generaţii de Panda la fabrica din Pomigliano d'Arco, sudul Italiei, pentru a proteja locurile de muncă din ţară.