Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România nu putea invoca veto la Consiliul European

Publicat in Curierul, luni 11 februarie 2013 ·

Ponta: Băsescu ne-a scos din grupul Coeziunii. Am obţinut, de fapt, nimic

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că România nu putea invoca de una singură dreptul de veto în Consiliul European, cu ocazia aprobării bugetului 2014-2020, preşedintele Băsescu scoţând ţara din grupul Prietenii Coeziunii şi reuşind să obţină "nimic" în privinţa alocărilor bugetare. Prim-ministrul a fost întrebat dacă preşedintele Traian B sescu ar fi putut invoca dreptul de veto la Consiliul European pentru a obţine mai multe fonduri alocate României. "Singură, doar România, nu putea să invoce dreptul de veto, dar România până în noiembrie a fost într-un grup, al Prietenilor Coeziunii, de unde s-a desprins pe ideea că preşedintele Băsescu are o relaţie foarte bună cu marii Europei şi o să obţină mai mult. Eu nu ştiu cât obţineam în plus faţă de preşedinte dacă participam, că e o simplă speculaţie, mai puţin nu obţineam sigur - că noi nu am obţinut nimic faţă de noiembrie. Deci mai puţin faţă de nimic nu puteam să obţin, că puteam să obţin mai mult... asta istoria nu se scrie cu dacă şi cu parcă", a declarat Ponta.

"Efectele reducerii bugetului se vor vedea ulterior"

Premierul a mai susţinut că mandatul lui Traian Băsescu se termină anul viitor, însă în ceea ce priveşte efectele reducerii bugetului alocat României cu nouă miliarde de euro se vor vedea ulterior. "Cred că unul dintre premieri a spus un lucru pe care toată lumea îl gândeşte: dacă cel care era satisfăcut şi mulţumit era prim-ministrul Marii Britanii, domnul Cameron, care a venit cu ideea să tăiem din bani şi să fie cât mai puţini bani, înseamnă că toţi ceilalţi 26 plus Croaţia au pierdut. Ce m-a supărat este şi că am pierdut foarte multe...şi bani, şi condiţii favorabile, care erau trecute în proiectul iniţial al Comisiei Europene, întocmit de preşedintele Barroso, şi să mai prezinţi c

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°