Un marinar român, originar din Constanţa, a fost capturat de piraţi. Aceştia au atacat nava MV Esther în largul Nigeriei, la frontiera cu Camerun şi la 136 de kilometri de coastă. „După tâlhărirea membrilor echipajului, piraţii au părăsit nava răpind trei marinari.
Vieţile acestor marinari sunt prioritatea noastră absolută şi vom face totul pentru readucerea lor în siguranţă. Ceilalţi nouă membri ai echipajului au rămas la bordul navei şi sunt nevătămaţi”, a comunicat armatorul. Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat, sâmbătă, că până în prezent piraţii care au răpit trei marinari, între care şi un român, de pe un vas aflat în largul coastelor Camerunului şi Nigeriei nu au contactat compania britanică ce deţine nava. ”S-a format o celulă de criză la compania care deţine nava, la societatea de asigurare. Probabil vor solicita o răscumpărare”, a declarat Mihălcioiu.
El a mai spus că identitatea marinarului român nu a fost dezvăluită deocamdată de către compania britanică, iar tot ceea ce se ştie până în acest moment este că bărbatul era mecanic-şef pe nava respectivă. Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor a mai precizat că nava MV Esther transporta mărfuri generale din Camerun către Ghana când a fost atacată de către piraţi, care au răpit trei marinari - un român şi doi ruşi. Golful Guineea, situat în sud-vestul Africii, este o zonă unde au loc numeroase acte de piraterie. De obicei, ostaticii sunt eliberaţi după plata unor răscumpărări.
Un marinar român, originar din Constanţa, a fost capturat de piraţi. Aceştia au atacat nava MV Esther în largul Nigeriei, la frontiera cu Camerun şi la 136 de kilometri de coastă. „După tâlhărirea membrilor echipajului, piraţii au părăsit nava răpind trei marinari.
Vieţile acestor marinari sunt prioritatea noastră absolută şi vom face totul pentru re