Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”I-am văzut creierii împrăștiați pe față”. Mărturia ȘOCANTA a celui care l-a ucis pe bin Laden

Publicat in Antena 3, luni 11 februarie 2013 ·

Soldatul care susține că l-a ucis pe Osama bin Laden a vorbit pentru prima dată despre momentul în care l-a împușcat de 3 ori în cap pe cel mai căutat om din lume și l-a privit cum își dă ultima suflare, scrie Daily Mail.

În ediția din martie a revistei Esquire bărbatul, a cărei identitate nu este făcută publică din motive de siguranță, povestește cum s-a pregătit, alături de echipa lui, pentru o misiune atât de importantă.

O colegă de-a lui din CIA le-a spus că liderul Al-Qaida se află la etajul 3.

”L-am prins, ne-a spus ea. El este. Este succesul vieții mele. Sunt sigură de asta”, a povestit bărbatul.

Membrul SEAL povestește cum a fost suprins când și-a văzut ”ținta”. ”Bin Laden era mult mai înalt decât mă așteptam, mai înalt decât toți oamenii lui, slab, cu barbă și capul ras”, a declarat acesta.

Își ținea soția, Amal, în fața lui, ca pe un scut. În ciuda faptului că membrii echipei puteau vedea totul prin ochelarii de noapte, liderul Al-Qaida era într-o beznă totală, bazându-se doar pe auz.

”El continua să meargă. Nu știu dacă ea purta o vestă antiglonț sau nu. Avea chiar și o armă la îndemână. Era o adevărată amenințare. În acea secundă l-am împușcat, de două ori în frunte. El s-a prăbușit pe podea în fața patului când l-am împușcat din nou. În același loc. Era deja mort. Nu se mai mișca. L-am văzut respirând pentru ultima dată, o respirație reflex. Atunci m-am gândit, oare e cel mai bun lucru pe care l-am făcut sau cel mai rău? Fruntea lui arăta înspăimântător. Era deschisă ca un V. I-am vazut creierii împrăștiați pe față.”

”Fiul său în vârstă de 2-3 ani a fost martor. A văzut totul. Era în picioare lângă pat. Nu am vrut să îl rănesc, pentru că nu sunt un sălbatic. Se auzeau multe țipete, el plângea, era în stare de șoc. Nu-mi plăcea că l-am speriat. L-am luat în brațe și l-am pus

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°