News Consiliul Judeţean a alocat Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri un buget de aproximativ 3,9 milioane de lei pentru deszăpezirea în iarna 2012-2013. Suma estimată de mai marii judeţului s-a dovedit a fi insuficientă pentru că DJDP a cheltuit până acum peste 3,6 milioane de lei în condiţiile în care meteorologii anunţă că vom avea iarnă şi în luna martie.
În vara anului trecut, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean critica faptul că deszăpezirea în iernile trecute a costat foarte mult, ajungând la 7-8 milioane de lei. Acesta spunea că el va rezolva problema cu jumătate din cât a cheltuit fostul preşedinte CJ, Mihai Ţâbuleac. A alocat 3,9 milioane de lei dar suma s-a dovedit insuficientă şi asta în condiţiile în care ninsorile au început la jumătatea lunii decembrie şi nu în noiembrie cum s-a întâmplat în alţi ani.
Până acum, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a cheltuit cu lucrările de deszăpezire peste 3,6 milioane de lei, în condiţiile în care bugetul total a fost de 3,9 milioane lei.
Sorin Clim, directorul DJDP Botoşani spune că în momentul de faţă caută soluţii pentru a putea interveni, dacă va mai ninge la sfârşitul acestei luni sau chiar în luna martie. Singura variantă pe care o are la dispoziţie este negocierea cu un agent economic doarece organizarea unei noi licitaţii ar dura mai multe luni şi până la desemnare câştigătorului, nu va mai fi zăpadă.
„Bugetul de deszăpezire pentru această iarnă încă nu este terminat dar nici nu mai avem prea mulţi bani. Cea mai mare parte a bugetului l-am consumat în luna decembrie când s-a acţionat foarte mult. Trebuie să găsim variante. Vom face un alt contract sau încercăm o negociere. Căutăm soluţii astfel încât să respectăm legea şi să facem deszăpezirea. Am discutat cu cei de la compartimentul achiziţii şi există o variantă de negociere cu firmele interesate. Pr