Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dacă facem 1,8 puncte pe joc, am putea atinge obiectivul”

Publicat in Gorj Domino, marți 12 februarie 2013 ·

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de redebutul oficial, matematicianul de pe banca Pandurilor şi-a făcut calculele: 27 de puncte în retur ar duce formaţia gorjeană în Europa.

Pandurii îşi continuă pregătirea în Antalya, trupa lui Cristi Pustai demarând cel de al doilea stagiu, dar şi intrând în febra amicalelor. Duminică, formaţia gorjeană a jucat cu muntenegrenii de la FK Zeta Golubovic, echipă aflată pe penultimul loc în competiţia din ţara vecină. Partida s-a încheiat fără ca vreuna dintre echipe să reușească să înscrie, acest amical fiind al treilea, din tot atâtea disputate, în care echipa antrenată de Pustai termină la egalitate, după 1-1 cu Volga Novgorod și 0-0 cu FK Horizont Turnovo. Iată şi primul unsprezece folosit de tehnicianul Pustai în disputa cu muntenegrenii de la FK Zeta: Mingote – Unguruşan, Viera, Paraskevas, Vlad – Predescu, Anton, Nicoară – Grigoraş, Popin, Cristea. După câte se poate observa, din echipa Pandurilor au lipsit jucătorii de bază: Voiculeţ (o uşoară problemă medicală), dar şi Răduţ şi Nistor (reveniţi abia în ziua jocului de la echipa naţională).

„Un joc bun de pregătire”

Deşi elevii lui Pustai au ajuns la cea de-a treia remiză consecutivă din Antalya (semn că atacul rămâne problema numărul unu), oficialii de la Pandurii par a rămâne la fel de liniştiţi ca până acum. „A fost un prim test în acest stagiu, o partidă viu disputată, în condiţii meteo nefavorabile, ploaie şi vânt. Sunt mulţumit de cum au jucat băieţii, pentru că am avut un adversar destul de incomod şi care anul trecut ne-a învins cu 3-0. În prima repriză am avut ceva ocazii, nu am marcat, forma foarte bună a portarului advers a fost să fie egal 0-0. În partea a doua s-a rulat tot lotul de jucători, iar la final s-a dovedit a fi un joc bun de pregătire”, a ţinut să declare preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, după remiza albă cu

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 43 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 4 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°