A. Stoica: „Pentru mine, PRM nu înseamnã nimic”
Rãzboiul politic iscat între primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, în tandem cu SC Almaserv şi filiala localã a PRM, continuã. În urma plângerilor fãcute de Dorel Şchiopu, preşedintele acestei filiale, în care a invocat multiple încãlcãri ale legii, a început şi rãzboiul declaraţiilor politice.
Acţiunea de evacuare fãrã hotãrâre judecãtoreascã a adus-o în prim-plan pe fosta „viceprimãriţã” Angela Stoica, acum inginer-şef chiar la Almaserv.
Cu privire la acuzaţiile fãcute de PRM cã este vorba de o rãzbunare a puterii locale pe PRM pentru cã nu a fost susţinutã de singurul consilier care putea înclina balanţa în favoarea sa, Angela Stoica a fãcut declaraţii dure la adresa liderilor PRM. „Pentru mine, PRM nu înseamnã nimic, la fel ca şi pentru locuitorii din Valea Jiului, iar asta s-a vãzut la vot. Ce rãzbunare, ce vendetã, cine s-ar mai rãzbuna pe un om neputincios? M-am sãturat de prostiile invocate şi nu am de gând sã intru în jocul lor murdar. Este penibil cã oameni de acest gen au ajuns sã conducã judeţul”, a declarat, şi pentru “Ziarul Vãii Jiului”, Angela Stoica.
D. Şchiopu: „PRM a avut 7 la sutã la alegerile locale din Vulcan”
Pe de altã parte, Dorel Şchiopu, preşedintele PRM, filiala localã Vulcan, a ţinut sã-i reaminteascã preşedintelui PD-L Vulcan, fost în PC, Angela Stoica, cã este rãutãcioasã şi face afirmaţii fãrã fundament crezând cã lumea a uitat.
“Nu înseamnã nimic PRM acum pentru Angela Stoica? Dupã alegerile locale am primit sute de telefoane pentru a fi convins sã-mi dau votul pentru doamna Stoica, pentru cã PD-L nu deţine majoritatea în consiliul local, iar PSD şi PNL aveau proprii candidaţi la funcţia de viceprimar. Gheorghe Ile a spus cã-mi dã orice doresc, în afarã de funcţia de viceprimar, bineînţeles. Am spus cã sunt interesat în cond