Coreea de Nord a efectuat probabil al treilea test nuclear, după cele din 2006 şi 2009, relatează AFP, care prezintă principalele etape ale programului nuclear şi balistic nord-coreean din ultimii zece ani.
2002
- ianuarie: preşedintele american George W. Bush cataloghează Coreea de Nord, alături de Irak şi Iran, drept "axa răului".
- octombrie: Washingtonul afirmă că Phenianul are un program secret de îmbogăţire puternică a uraniului, încălcând acordul de dezarmare nucleară din 1994. Coreea de Nord dezminte, dar livrările sale de petrol sunt suspendate.
- decembrie: nord-coreenii dezvăluie existenţa reactorului de la Yongbyon, care produce plutoniu, şi îi expulzează pe inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
2003
- ianuarie: Phenianul se retrage din Tratatul pentru Neproliferare Nucleară (TNP).
- 27-29 august: prima rundă de negocieri între Cei Şase, la Beijing (Coreea de Nord şi Coreea de Sud, China, Statele Unite, Japonia şi Rusia).
- 14 octombrie: ONU adoptă sancţiuni economice şi comerciale.
2005
- 10 februarie: Phenianul anunţă că a fabricat arme nucleare de autoapărare.
- 19 septembrie: în cursul negocierilor între Cei Şase, Phenianul acceptă să înceteze programul nuclear şi să revină în cadtul TNP, în schimbul unor garanţii diplomatice asupra securităţii sale şi unui ajutor energetic.
- 9-11 noiembrie: eşec al unei noi runde de negocieri, nord-coreenii insistând asupra anulării, de către Statele Unite, a unei blocări a unor conturi la Macao.
2006
- 5 iulie: test de lansare a şapte rachete, inclusiv o rachetă de tip Taepodong-2, cu rază lungă de acţiune, care explodează în zbor, după 40 de secunde de la lansare.
- 9 octombrie: Coreea de Nord efectuează primul test nuclear.
2007
- 13 februarie: Phenianul acceptă să înceapă desfii