Asociaţia Română a Cărnii (ARC), organizaţia profesională a sectorului de procesare care produce anual peste 300.000 tone mezeluri, "este extrem de îngrijorată şi afectată direct de ceea ce se numeşte scandalul carnii de cal", potrivit unui comunicat de presă.
"Cerem ca instituţiile franceze, dar şi din alte state UE, să transmită oficial, complet, toate datele necesare pentru ca acest incident major care riscă să afecteze întreaga industrie europeană, dar în primul rând pe cea română, să fie elucidat deplin şi fără niciun dubiu", se precizează în comunicat.
F.A. Asociaţia Română a Cărnii (ARC), organizaţia profesională a sectorului de procesare care produce anual peste 300.000 tone mezeluri, "este extrem de îngrijorată şi afectată direct de ceea ce se numeşte scandalul carnii de cal", potrivit unui comunicat de presă.

F.A.