Banca Transilvania (TLV) a avut anul trecut un profit net de 320,43 milioane lei, în creştere cu 40% faţă de 2011, activele au urcat cu 15%, la 29,57 miliarde de lei, iar soldul provizioanelor cu 27%, a anunţat marţi instituţia de credit.
"Suntem mulţumiţi de rezultatele financiare din anul care a trecut, mai ales că au fost obţinute în pofida unei volatilităţi pronunţate şi a multiplelor incertitudini a mediului economic local şi european. Creşterea numărului de clienţi activi, corelată cu maxime istorice a numărului de operaţiuni şi a unor performanţe bune pe unele dintre liniile noastre de business, au dus la consolidarea puternică a poziţiei noastre pe piaţă. Vom propune acţionarilor noştri capitalizarea profitului obţinut pentru a putea continua creşterea băncii şi susţinerea economiei", a declarat într-un comunicat preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Horia Ciorcilă.
El a adăugat că în 2013 banca va viza în continuare optimizarea modelului de business, creşterea eficienţei şi controlul strict al riscurilor.
Profitul operaţional al Băncii Transilvania a urcat cu 9%, la 720,2 milioane lei, faţă de 659 milioane lei în precedentul exerciţiu financiar.
Cheltuielile nete cu provizioanele pentru active, alte datorii şi angajamente de creditare au fost de 379,4 milioane lei, comparativ cu 380,8 milioane lei în 2011.
Cea mai mare parte a provizioanelor a fost pentru credite. Astfel, suma de anul trecut, de 368,1 milioane lei, a fost cu 13% peste cea constituită în 2011, de 324,5 milioane lei.
Soldul provizioanelor din activitatea de creditare era la finele anului trecut de 2,111 miliarde lei, în creştere cu 27% faţă de nivelul de la sfârşitul anului 2011, de 1,659 miliarde lei, banca asigurând un grad adecvat de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, de 108,05%.
"Portofoliul de credite al Bănc