Îndârjirea cu care mare parte a presei, secondată de politicienii cu interese directe sau indirecte pe acest palier, a refuzat să-şi recunoască şi să-şi remedieze problemele, ani în şir, o aduce în postura de a fi ea însăşi vulnerabilă. Azi, la nivel de credibilitate. Mâine, s-ar putea, şi la nivel de funcţionalitate.
Dacă acum trei ani CSAT avertiza că unele derapaje din presă reprezentau o vulnerabilitate, adică era o chestiune strict internă, şi le includea în Strategia Naţională de Apărare (SNAp), iată că problema, lăsată de izbelişte, a escaladat spre risc, atrăgând atenţia instituţiilor europene. Din 2010 avem constant dovezi de linşaj mediatic. De atunci, presa tace. Asociaţiile profesionale tac. SNAp2010 este blocată în parlament. Instituţii-pilon ale statului de drept sunt decredibilizate şi vulnerabilizate. În tot acest timp, gestionarii şi beneficiarii linşajelor mediatice au punctat.
Pericolul nu ar fi venit odată cu votarea SNAp 2010. Un pericol se întrevede acum. Când, din exterior, se confirmă îngrijorările fostului CSAT. Şi ni se atrage atenţia că „jocul“ a mers prea departe, punând în pericol instituţii ale statului de drept.
Deturnarea rolului presei
O parte a presei şi-a făcut, de câţiva ani buni, un modus operandi din fapte imorale şi, nu o dată, tangenţiale cu penalul: şantaj la şeful unei instituţii a statului, pentru a obţine informaţii cu care să fie şantajaţi alţi oficiali guvernamentali, şantaj pentru obţinere de publicitate, şantaj pentru a determina conducerea unei regii a statului să cedeze acţiuni unui magnat de presă, şantaj la oameni politici pentru a nu fi divulgate informaţii care le-ar putea periclita cariera, şantaj realizat de jurnalişti pentru ca patronatul să câştige licitaţii pentru resurse strategice, presiuni mediatice făcute asupra unor firme pentru a le „convinge“ s
