Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un asteroid care se apropie de Pământ va putea fi observat cu binoclul

Publicat in Capital, marți 12 februarie 2013 ·

Asteroidul 2012 DA14 va intersecta orbita Pământului vineri fără a prezenta un pericol de ciocnire cu Pământul, potrivit calculelor orbitei acestuia.

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Spaţiale Române asteroidul care va fi la distanţa minimă faţă de Pământ, respectiv 27.700 kilometri, la ora 21.24:42 ora României, va putea fi observat chiar şi cu un binoclu.

Distanţa la care va trece asteroidul faţă de Pământ este una record pentru un obiect de asemenea dimensiuni, se arată în comunicatul citat. Ea va permite observarea obiectului de oricine deţine un simplu binoclu. Mişcarea aparentă a asteroidului pe sfera cerească va fi similară cu cea a sateliţilor artificiali ai Pământului. Asteroidul se va deplasa de la orizontul estic spre regiunea stelei Polare. Viteza acestuia în raport cu Pământul va fi de 7.8 kilometri/secundă.

Descoperit pe 22 februarie 2012 la Observatorul Astronomic din La Sagra, Spania, asteroidul 2012 DA14 are un diametru de aproximativ 50-80 de metri şi efectuează o rotaţie completă în jurul Soarelui în 368 zile. Asteroidul face parte din categoria obiectelor ce intersectează orbita Pământului, astfel că pe 15 februarie 2013 el se va apropia din nou de planeta noastră. Din calculele orbitei reiese însă că 2012 DA14 nu prezintă pericol de ciocnire cu Pământul.

Observaţiile profesioniştilor vor permite determinarea mai precisă a orbitei, estimarea diametrului său cu mai multă acurateţe, determinarea compoziţiei, a densităţii şi a structurii lui interne. Următoare apropriere de Pământ este estimată a se petrece la data de 15 februarie 2046, la o distanţă de peste 1.500.000 de km.

La nivelul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) preocupările de monitorizare a asteroizilor cu orbite ce intersectează orbita Pământului sunt formalizate în programul Space Situational Awareness (SSA), la care a aderat

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°