Înregistrarea, manipularea şi transportul bagajelor pasagerilor la şi de la aeronave sunt gestionate de companiile aeriane, iar sesizările privind furturi din bagaje sunt direcţionate către acestea, investigaţia fiind făcută de Poliţia Transporturi Aeriene, a arătat Compania Aeroporturi Bucureşti, potrivit Mediafax.
Precizările au fost făcute marţi de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) după ce angajaţi ai unei firme care are contract cu Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni şi se ocupau cu manipularea bagajelor sunt cercetaţi pentru că ar fi furat bunuri din bagajele pasagerilor, la percheziţiile făcute acasă la aceştia fiind găsite bijuterii, electronice şi parfumuri.
Sesizările pasagerilor vizând neregularităţi ale bagajelor sunt direcţionate către compania aeriană cu care aceştia au călătorit, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti colaborând în aceste cazuri cu Poliţia Transporturi Aeriene, care investighează posibilele furturi din bagaje.
"Facem, totodată, precizarea că niciun angajat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti nu desfăşoară activităţi care presupun înregistrarea, manipularea sau transportul bagajelor pasagerilor la şi de la aeronavă. Aceste activităţi sunt gestionate de către fiecare companie aeriană în parte, biletul de avion fiind o formă contractuală între pasager şi compania aeriană aleasă pentru efectuarea călătoriei", a precizat CNAB.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a mai arătat că persoanele suspectate de furtul unor bunuri din bagajele pasagerilor Aeroportului Otopeni au fost identificate datorită intervenţiei Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti şi Serviciului de Poliţie Transporturi Aeriene "Henri Coandă", care au acţionat sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din IGPR.
"Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti îşi exprimă în continuare întreaga disponibilit