Anul Șarpelui chinezesc debutează spectaculos pentru noi, românii. Ni se întoarce fotbalul pe teren – în Europa League. Se întorc și oamenii de fotbal – în boxă, la Înalta Curte. Am avea, deci, în sfîrșit, niște subiecte serioase de comentat. Totuși, obișnuiți cu glumele din pauza competițională, ținem să celebrăm un eveniment realmente istoric. În munții noștri se desfășoară Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE)! Din 1981, de la Universiadă, plaiurile străbune n-au mai găzduit o competiție de asemenea amploare. Poate că doar Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților, din august 1953, ar mai putea intra aici în discuție, deși latura-i sportivă era mai discretă. Cert e un fapt: cam o dată la 30 de ani, junimea internațională vine să performeze în România. Iar România, generoasă, o primește cu brațele deschise – cu pîine și sare, cu pîrtii și patinoare.

Ei, aici e cioaca. Pîinea ca pîinea – un coltuc s-o găsi pentru fiecare. Sarea – mai bine lipsă, împiedică alunecarea pe pîrtie. Da’ patinoaru’, cît costă patinoaru’? Atîția oameni cinstiți au sprijinit Festivalul, în numele idealului olimpic. Și, pe lîngă ei, cîțiva șmecheri au mers după deviza „Important nu e să participi, ci să cîștigi banu’ din contracte umflate!“. FOTE va ieși bine – o veritabilă sărbătoare a zăpezii pentru tineretul european. O bună promovare pentru turismul montan în România. Exploratorii mai curioși ar putea descoperi, însă, alte detalii ce compun brand-ul de țară: terenuri de fotbal în pantă, săli de sport în sate de pensionari CAP, bazine fără apă, telegondole fără pîrtie, patinoare olimpice fără locuri în tribune. O întreagă epocă, iată, se definește prin simbolistica ei de-a dreptul sportivă. Interesant. Ceaușismul ne-a lăsat ceva infrastructură după Universiada ’81. Hai să vedem, și după FOTE: ce va mai rămîne de pe vremea lui Nea Trăienicu și Tanti Leana Udre