Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se anunţă decapitări şi în PNL Sălaj

Publicat in Salajeanul, marți 12 februarie 2013 ·

După PDL Sălaj, care anunţa la finalul săptămânii trecute sancţiuni pentru democrat-liberalii care nu şi-au făcut treaba în campaniile electorale de anul trecut, şi organizaţia judeţeană a PNL anunţă schimbări şi retragerea sprijinului politic în cazul unor membrii care nu s-au achitat de sarcinile de partid de-a lungul campaniilor. Conducerea organizaţiei judeţene Sălaj a Partidului Naţional Liberal a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că urmează o perioadă de evaluări ale organizaţiilor locale, la finalul cărora sunt prognozate "schimbări". Anunţul a fost făcut chiar de către preşedintele organizaţiei, Radu Căpîlnaşiu, care a precizat că evaluarea fiecărei organizaţii locale în parte se face în baza rezultatelor de la alegerile locale şi parlamentare. Radu Căpîlnaşiu apreciează că, la nivelul judeţului, există mai bine de 10 comune în care PNL nu este reprezentat de o organizaţie locală. Un exemplu de comună majoritar românească unde PNL nu are organizaţie este, potrivit lui Căpîlnaşiu, comuna Rus. Evaluarea anunţată de conducerea PNL Sălaj va urmări şi măsura în care membrii organizaţiilor locale, acolo unde acestea există, s-au achitat de sarciniile de partid în campaniile electorale, anunţând că, „în anumite situaţii se va trece la schimbări, la retragerea sprijinului politic în cazul unor consilieri locali, chiar a unui viceprimar”. Preşedintele PNL Sălaj a dat, şi în acest caz, un exemplu, fiind vorba despre cel al viceprimarului comunei Marca, Vasile Florian Pop, care nu s-a implicat conform aşteptărilor în campania electorală. "Ce este şi mai grav este că aveam candidat acolo, pentru primărie, chiar de la PNL", a adăugat preşedintele liberal. Conducerea PNL Sălaj a anunţat, tot ieri, că a fost finalizată lista celor ce vor reprezenta organizaţia la congrele naţionale ale partidului, ce vor avea loc spre sfârşitul acestei luni. Din delegaţi

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 37 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Cargoul rusesc care s-a scufundat în Mediterană a fost ținta unui „act de terorism”, acuză proprietarul navei

HotNews acum 2 ore
Nava cargo rusească „Ursa Major”, care s-a scufundat în urmă cu două zile în Marea Mediterană, a fost ținta unui „act de terorism”, a declarat miercuri proprietarul navei, citat de agenția de stat rusă RIA Novosti, transmite Reuters. Nava, construit

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 55 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 41 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°