Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FĂRĂ CONDIŢII, FĂRĂ MEDALII. George Preda şi lonuţ David s-au întors fără nicio medalie de la Campionatele Naţionale de sală

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 13 februarie 2013 ·

Pentru prima oară în ultimii ani, atleţii Clubului Sportiv Târgovişte s-au întors de la Campionatele Naţionale de sală fără nicio medalie. George Preda şi Ionuţ David au capotat în probele de 1500, 800 şi 3000 de metri, acolo unde în anii trecuţi dominau întrecerile de juniori, tineret şi chiar seniori. 2013 a început cum nu se putea mai rău pentru elevii lui Nicolae Guţoiu, care au plătit astfel tribut condiţiilor precare în care se antrenează. Fără să beneficieze de o sală în care să pregătească cel mai important concurs al începutului de an, cei doi atleţi ai clubului dâmboviţean au încheiat pe locuri îndepărtate de podium. “Nici nu-mi aduc aminte când a fost ultimul Campionat Naţional de la care m-am întors fără medalii. Poate este şi greşeala mea. Poate nu am pregătit corect acest concurs. Până la urmă asta e viaţa. În cariera unui sportiv mai apar şi astfel de sincope”, a recunoscut fair play, Nicolae Guţoiu.

Ce a uitat să spună tehnicianul dâmboviţean este că Preda şi compania nu au avut condiţii de pregătire în sală, antrenamentele fiind susţinute în Parcul Chindia sau pe zgura de pe stadionul Eugen Popescu. În aceste condiţii, şansele ca atleţii târgovişteni să se lupte cu şansă cu sportivi care beneficiază de săli de antrenament sunt foarte mici. Pentru prima oară în ultimii ani, atleţii Clubului Sportiv Târgovişte s-au întors de la Campionatele Naţionale de sală fără nicio medalie. George Preda şi Ionuţ David au capotat în probele de 1500, 800 şi 3000 de metri, acolo unde în anii trecuţi dominau întrecerile de juniori, tineret şi chiar seniori. 2013 a început cum nu se putea mai rău pentru elevii lui Nicolae Guţoiu, care au plătit astfel tribut condiţiilor precare în care se antrenează. Fără să beneficieze de o sală în care să pregătească cel mai important concurs al începutului de an, cei doi atleţi ai clubului dâmboviţean au încheiat pe locuri înde

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 7 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 6 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Reparaţiile la Podul Giurgiu-Ruse vor fi reluate pe partea bulgară de săptămâna viitoare

HotNews acum 13 ore
Autorităţile bulgare vor relua, din 8 ianuarie, lucrările de reparaţie capitală la Podul Giurgiu-Ruse, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-o atenţionare de călătorie. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MAE, lucrările

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 14 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

FOTO Demisie la The Washington Post, după ce ziarul a respins o caricatură cu patronul Jeff Bezos în genunchi în fața lui Trump, oferindu-i un sac de bani

HotNews acum 7 ore
Caricaturista Ann Telnaes a publicaţiei americane The Washington Post (WP) a demisionat de la acest ziar după ce conducerea i-a respins o caricatură prin care sugera că patronul cotidianului, Jeff Bezos, încearcă „să obţină favoruri din partea lui D

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°