Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONSTANȚA. Prejudiciu de sute de milioane de lei prin evaziune fiscală, în 2012

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 februarie 2013 ·

Aproape 80 de sesizări penale pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu total de peste 195 de milioane de lei, au fost transmise autorităților competente în 2012 de comisarii Gărzii Financiare (GF) Constanța, a declarat, marți, șeful instituției, Ciprian Fronea. Sursa: Feri Predescu

Acesta a menționat, citat de Agerpres, că în 33 dintre cazurile respective s-au dispus măsuri asiguratorii în cuantum de circa 74 de milioane de lei.

Potrivit reprezentantului GF Constanța, activitatea a aproape 400 de puncte de lucru ale diverselor firme a fost suspendată, anul trecut, pentru neutilizarea sau lipsa aparatelor de marcat electronic fiscal. Totodată, administratorii societăților comerciale menționate au fost sancționați contravențional cu câte 8.000 - 10.000 de lei, iar veniturile neevidențiate în contabilitate au fost confiscate.

În 2012, comisarii GF Constanța au aplicat amenzi în valoare totală de peste 12 milioane de lei, fiind încasate în cuantum de circa șapte milioane de lei. Alte aproximativ 700 mii de lei reprezintă banii și valoarea mărfurilor confiscate.

Din totalul de circa 30.000 de firme active din județul Constanța, aproximativ o treime sunt verificate anual de comisarii GF, controalele făcându-se în funcție de mai mulți factori, precum „sesizările primite, cifra de afaceri, domeniul, dar și activitatea administratorilor”, potrivit lui Ciprian Fronea, citat de Agerpres.

Acesta a afirmat că un caz aflat în prezent în cercetarea comisarilor GF Constanța privește o persoană care ar deține o rețea formată din zeci de firme fantomă, fiind prejudiciat bugetul de stat prin derularea în mod ilegal de activități comerciale.

La GF Constanța își desfășoară activitatea 38 de funcționari publici, dintre care 31 au funcție de execuție fiind comisari.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 3 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 2 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 6 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 4 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 10 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°