Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MM: Ţigări de aproape 4 milioane de euro confiscate în 2012

Publicat in CityNews Alba, marți 12 februarie 2013 ·

Nu mai puţin de 16 grupări infracţionale au fost destructurate în judeţul Maramureş la graniţa cu Ucraina, fiind confiscate şi ţigări în valoare de peste 3,7 milioane de euro. Potrivit oficialilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, situația operativă la frontiera de stat româno-ucraineană, din zona de responsabilitate a IJPF Maramureș, în anul 2012, a fost vastă şi complexă, fiind caracterizată prin activităţi de contrabandă, trafic cu autovehicule furate din străinătate, migraţie ilegală, trafic de droguri etc.

“Astfel, în anul 2012, polițiștii de frontieră au întocmit un număr de 1.029 dosare penale sub aspectul săvârşirii a 2.092 infracţiuni de către 1.535 persoane, din care 171 au fost arestate sau reţinute. Tot în perioada de referință, au fost destructurate nu mai puţin de 16 grupări infracționale organizate formate din peste 150 de persoane. Aceste grupări au fost axate pe contrabanda cu ţigări de provenienţă ucraineană.

În perioada analizată fenomenul contrabandei cu ţigări s-a menţinut la cote ridicate observându-se faptul că tot mai multe persoane recurg la această activitate. Pe linie de contrabandă au fost înregistrate un număr de 479 dosare penale pentru săvârşirea a 925 infracţiuni, în care au fost cercetate 823 de persoane. Tot în această perioada au fost executate 63 de percheziţii domiciliare şi 10 percheziţii informatice.

În anul 2012, la nivelul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-au înregistrat un număr de 175 de infracţiuni de trecere ilegală a frontierei fiind descoperiţi şi reţinuţi 152 de migranți. În 13 dintre cazuri au fost implicați şi traficanţi de migranţi, 27 dintre aceştia fiind reţinuţi şi cercetaţi.

Pe linia traficului de droguri au fost înregistrate 7 dosare penale pentru comiterea a 22 de infracţiuni specifice traficului cu substanţe interzise, infracţiuni săvârşite de 10 persoane”, a

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 30 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 56 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum o ora
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°