Cât îşi permite Europa să dea României din bugetul ei? Aşa ar trebui să sune una dintre întrebările cheie pe care Bucureştiul să şi-o pună atunci când se uită pe cifrele din bugetul pe viitorii 7 ani. Marile puteri ale Uniunii Europene au decis că bugetul trebuie scăzut, însă cele mai sărace economii şi cele mai vulnerabile democraţii trebuie să fie în continuare ajutate. E drept, doar cu 10-20% mai mult decât li s-a întâmplat până acum. E suficient? Se putea mai mult?
După un an şi jumătate de negocieri, riscând să transmită alte semnale îngrijorătoare pieţelor financiare din pricina lipsei unui consens, liderii europeni au reuşit să ajungă la Consiliul European din 7-8 februarie la un acord important legat de viitorul buget al UE (2014-2020). A fost un semnal mult aşteptat care l-a făcut pe şeful diplomaţiei poloneze, Radosław Sikorski, să-i transmită felicitări premierului Donald Tusk, pe şeful cancelariei Germane să exclame „Geshaft!“, iar pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, să repete: „Deal done!“.
Pentru puterea de la Bucureşti, acordul nu aducea nicio bucurie, iar după asaltul criticilor puterii de stânga-dreapta, cunoscută sub numele de „USL“, publicul ar fi putut să creadă că UE nu doar că nu ne mai dă, ba chiar ne ia. „Sunt foarte dezamăgit de rezultatul final, pe care oricum îl prezentăm să pară mai bun, când de fapt este foarte rău“, spunea şeful de la Palatul Victoria.
Tot era mai bine decât să punem veto, o altă idee neinspirată şi folosită politic de guvernul de la Bucureşti pe parcursul acestor negocieri. Aşa cum am arătat într-un raport al Centrului Român pentru Politici Europene, „varianta folosirii Veto a apărut într-un memorandum interministerial la nivelul Guvernului României, o astfel de opţiune având ca singur efect paralizarea negocierilor“. Guvernul României a deschis public d
