Mai mult decat atat, din antichitate se spunea despre stramosii nostrii ca sunt si viteji. Istoria noastra este un lung sir de evenimente in care palosul se ridica mai mereu deasupra capului. In vremurile de pace romanul statea proptit in bat si cugeta. Cei mai dotati scriau poeme sau cantau. Chestia asta s-a transmis si in fotbal!
Ne-am creat legenda conform careia fotbalistul roman este prin excelenta un fin tehnician, un artist al balonului. Prin anii ’80 eram un fel de brazilieni ai Europei. si uite asa „brazilieni” cum eram, mingicari de mama focului, ne cam bateau aia mai trogloditi si fara de valente „artistice”.
Nu pot sa inteleg de ce vesticii nu apreciaza la justa valoare talentul incontestabil al fotbalistului romanesc? Asta asa ca sa ne mai aducem aminte de vestitele plenare ale activului de partid si de stat. Si totusi de ce oare prea putini dintre ai nostrii reusesc sa dea lovitura la echipele din campionatele importante? Iata o intrebare care ar trebui sa ne dea de gandit. Explicatiile sunt multiple si tin, fireste, in mare, parte de latura asa zis tehnica a acestui fenomen. Mai exista insa un aspect care este legat de ceva mai general si care are de a face cu ansamblul societatii noastre din cele mai vechi timpuri si pana astazi… ca sa folosesc un alt cliseu „memorabil” din istoria noastra nationala.
In general, dar si in particular, cand vine vorba de fotbal, avem o problema de constiinta. Pare un concept abstract care, la prima vedere, nu ar avea legatura cu niste lucruri atat de fruste. Are insa o mare legatura pentru ca oricat de „artist” ar fi un jucator diferenta o face pana la urma factorul mental, felul in care acesta se raporteaza la ceea ce inseamna constiinta profesionala. Din pacate, la noi, in acest domeniu, exemplele sunt rare… din ce in ce mai rare.
Deunazi seful ligii neprofesioniste de fotbal, intrebat fiind d
