O tânără de 19 ani a fost prinsă de jandarmi încercând să fure mai multe articole de îmbrăcăminte dintre-un magazin din Craiova.
Un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflat în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, a fost sesizat marţi, 12 februarie a.c., în jurul orei 14.30, de către angajaţii unui magazin situat în zona centrală, cu privire la faptul că o tânără sustrăsese articole de încălţăminte fără a le achita, anunţă Ionuţ Ţapu, din cadrul compartimentului Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – I.J.J. Dolj.
Jandarmii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că o tânără de 19 ani din localiatetea Predeşti, a profitat de aglomeraţia din magazin şi a sustras articole de încălţăminte pe care le-a ascuns în poşetă, trecând de casa de marcat fără a achita contravaloarea acestora, moment în care s-a declanşat sistemul electronic de alarmă al magazinului, mai informează jandarmii.
Bunurile sustrase au fost restituite angajaţilor magazinului, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare.
O tânără de 19 ani a fost prinsă de jandarmi încercând să fure mai multe articole de îmbrăcăminte dintre-un magazin din Craiova.
Un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflat în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, a fost sesizat marţi, 12 februarie a.c., în jurul orei 14.30, de către angajaţii unui magazin situat în zona centrală, cu privire la faptul că o tânără sustrăsese articole de încălţăminte fără a le achita, anunţă Ionuţ Ţapu, din cadrul compartimentului Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul – I.J.J. Dolj.
Jandarmii s-au deplasa